Cinci persoane au fost arestate preventiv de magistrații Tribunalului Hunedoara, în cazul comercializării ilegale de produse etnobotanice cu efect halucinogen, și de droguri de risc și de mare risc, alți patru inculpați primind interdicția de a părăsi localitatea. În dosarul de trafic și consum de droguri instrumentat de procurorii DIICOT Hunedoara, care au cerut mandate de arestare preventivă pentru 23 de persoane, Tribunalul Hunedoara a admis, potrivit purtătorului de cuvânt al instanței, Ildiko Glăman, doar cinci mandate de arestare preventivă, acestea fiind eliberate pentru persoanele acuzate de trafic de droguri. Instanța a admis și cererea de arestare pentru un tânăr internat la Spitalul de Urgență Petroșani după ce a înghițit o pungă cu droguri. Cele 23 de persoane acuzate de trafic și consum de droguri sunt din Hunedoara și din alte județe. Cei 23 au fost ridicați în urma a 46 de percheziții care au avut loc în județele Hunedoara, Cluj și în municipiile București și Timișoara. Anchetatorii au stabilit că drogurile erau introduse în țară, după care erau transportate în zona Văii Jiului și comercializate de diferiți dealeri structurați pe diferite niveluri ierarhice în cadrul grupării infracționale. Comisarul șef al BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a precizat că au fost ridicate droguri de risc, respectiv marijuana si hașiș, droguri de mare risc – amfetamine și produse etnobotanice de toate categoriile.
Bogdan Cristescu