Home Actualitate Cioacă „dă bir cu fugiții” în procesele intentate de el familiei Elodiei

Cioacă „dă bir cu fugiții” în procesele intentate de el familiei Elodiei

DISTRIBUIŢI

Polițistul Cristian Cioacă, suspectul principal în cazul dispariției soției sale Elodia Ghinescu, nu s-a prezentat, ieri, la procesul aflat pe rolul Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, care vizează ridicarea sechestrului de pe bunurile sale și ale soției, recurs intentat chiar de polițist. De altfel, nici avocata acestuia nu a venit în fața instanței, motivul absenței celor doi fiind necunoscut. În schimb, apărătoarea familiei Ghinescu a precizat la ieșirea din sala de judecată că magistrații au rămas în pronunțare în acest caz.

Magistrații Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov au rămas ieri în pronunțare cu privire la ridicarea sau nu a sechestrului asiguratoriu pus asupra apartamentului și a bunurilor comune ale avocatei dipărute Elodia Ghinescu și ale polițistului Cristian Cioacă, potrivit Mediafax. La acest termen de judecată, nici Cioacă și nici avocata acestuia nu s-au prezentat, deși ei au fost cei care au solicitat recurs la sentința de executare a sechestrului asiguratoriu. Singura prezentă în sala de judecată a fost avocata familiei Ghinescu, Marinela Radu, care a precizat că polițistul și avocata lui au făcut recursul fără a-l motiva, cum de altfel nu și-au motivat nici imposibilitatea de a se prezenta la proces. Instanța a rămas în pronunțare, decizia urmând să fie luată în zilele următoare.
Părinții Elodiei au solicitat și au obținut, în urmă cu câteva luni, punerea sub sechestru asiguratoriu a apartamentului din Brașov al cuplului, pentru ca Cioacă să nu îl poată vinde, așa cum intenționa. Pe data de 17 septembrie, părinții Elodiei împreună cu avocata acestora și un executor judecătoresc, în prezența lui Cioacă, au intrat în apartamentul din cartierul brașovean Tractorul și au constatat că toate bunurile Elodiei au dispărut, alături de o parte din bunurile comune ale celor doi soți. Cioacă a refuzat să facă orice fel de declarație. Pe lângă bunuri personale precum haine, pantofi, poșete, parfumuri și bijuterii, au dispărut și dosarele de arhivă ale avocatei din garsoniera unde aceasta își avea cabinetul de avocatură. Cioacă nu s-a prezentat nici la termenul din 6 octombrie în procesul de divorț intentat chiar de el împotriva soției sale dispărute, instanța dând un nou termen în acest caz pentru data de 3 noiembrie. Nici la momentul respectiv Cioacă și avocata lui nu și-au motivat absența din sala de judecată. Elodia Ghinescu este dispărută de mai bine de un an, iar polițistul Cristian Cioacă este suspectul principal în acest caz.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.