Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi seara, la Craiova, că social-democraţii vor face nominalizarea pentru funcţia de premier „când o să-i vină timpul” şi consideră că nu vor fi probleme anul viitor privind ocuparea prin rotaţie a funcţiei de prim-ministru.
Întrebat când va face PSD nominalizarea de premier, preşedintele PSD a răspuns: „când o să-i vină timpul”, iar la întrebarea dacă preşedintele Iohannis va semna decretul pentru un premier de la PSD, Ciolacu a răspuns că nu crede că vor fi probleme.
„Vă rog frumos, la prima conferinţă a preşedintelui să-i puneţi întrebarea. Eu cred că nu sunt probeleme la rotaţia din mai, absolut niciun fel. Dacă există probeleme la rotaţia din mai, avem o singură soluţie, ne întoarcem la votul românilor”, a declarat Ciolacu.
Declarația lui Ciolacu „ne întoarcem la votul românilor” nu se poate referi decât la singurul vot pe care ar putea PSD să-l declanșeze, respectiv demiterea președintelui de către popor, după suspendarea acestuia în Parlament. Alegeri parlamentare anticipate nu ar putea declanșa decât președintele prin dizolvarea Parlamentului, conform Constituției, acesta neavând vreo obligație în acest sens, ci doar posibilitatea.
Preşedintele PSD a participat joi, la Craiova, la Conferinţa de alegeri a PSD Dolj.
colacul lui omar si barcagiul lui dragnea