Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că s-a săturat ca la orice discuție în cadrul coaliției să apară ”tot felul de tiriplici” care contestă măsurile economice ale PSD și modul în care se dorește schimbarea Codului Fiscal.
”Sunt anumite companii corecte, prestigioase care au făcut profituri uriașe în timpul pandemiei sau din criza energetică și care nu ar fi făcut aceste profituri, dacă nu existau aceste două situații.
Dacă statul român și românii au dus tot greul în pandemie, acum este momentul ca și acele companii să dea ceva înapoi. Eu nu vorbesc de cifre, de câte procente să fie sau să nu fie, eu vorbesc despre principii.
Statul a cheltuit imens pentru a combate pandemia și este normal ca și noi să solicităm un efort, pe o perioadă limitată de timp, către aceste companii. Este normal, este firesc ca aceste companii să contribuie acum.
Vrem să generăm un sistem normal, o societate normală sau vrem să continuăm să trăim cu ”bule papale” și cu avantaje obținute doar de anumiți oameni sau prin presiuni asupra unor oameni politici.
Am rezolvat și cu pensiile speciale în 30 de zile! Este evident faptul că trebuie să aplicăm un impozit progresiv pentru aceste venituri și să încheiem o dată pentru totdeauna această discuție în România.
M-am săturat ca la fiecare discuție așezată să apară tot felul de tiriplici care să ne spună cât de luminos conturează ei viitorul României, după ce au distrus această țară. Apar tot felul de oameni care ne spun ce minunată este cota unică, dar în prezent noi nu mai avem cotă unică, avem tot felul de excepții.
Eu vreau să intervenim pentru că nu se poate ca în anumite zone, cum este piața carburanților, să lăsăm specula la liber.” a declarat Ciolacu în fața jurnaliștilor.
Vorbărie INFINITĂ care nu se concretizează NIMIC de 32 de ani . Bani atrași din 80.000.000.000 € e Z E R O . Valoare adăugată Z E R O .
Buna seara,
Marcel Ciolacu a initiat bula papala prin care parlamentarii primesc pensii speciale si tot dumnealui a arobat marirea fabuloaselor venituri cu 30 la suta a pensiilor si salariilor incasate de magistrari -media este de 5000 de euro pe luna, deci cine ce vorbeste !?