Ca istoric trebuie să ştii că nu poţi da verdicte în cazuri legate de istoria recentă, pentru că există riscul ca descoperirea unui document nou să răstoarne situaţia la 180 de grade. E unul din principiile transmise viitorilor istorici chiar de pe băncile facultăţii. Cel ce se doreşte viitorul ministru de externe al României şi în consecinţă şeful diplomaţiei noastre, istoricul Adrian Cioroianu pare să fi lipsit la aceste cursuri, pentru că, în urmă cu câteva luni a dat un verdict sec în cazul mareşalului Ion Antonescu, fără să se gândescă o clipă că poate într-o zi justiţia va rejudeca procesul lotului Antonescu şi, pe baza unor probe noi, va lua alte decizii.
Verdictul lui Cioroianu
Iată ce declara istoricul şi diplomatul (?) Adrian Cioroianu la emisiunea –Zece pentru România- de la TVR, în urmă cu câteva luni: -Procesul lotului Ion Antonescu s-a desfăşurat la Bucureşti, în mai 1946. A fost un proces regizat după o metodologie sovietică, cu întrebări dirijate, acuzatori publici. Dar e limpede că pe baza aceloraşi capete de acuzare sentinţa în cazul Ion Antonescu ar fi fost probabil aceeaşi chiar dacă procesul ar fi fost organizat de americani-. Nici un moment istoricul Cioroianu nu a pus sub semnul întrebării capetele de acuzare formulate de un tribunal controlat de sovietici.
Ironia sorţii face ca la câteva luni de la verdictul dat de Cioroianu justiţia de la Bucureşti să-l exonereze pe mareşalul Antonescu de titlul de criminal de război, pus de Tribunalul Poporului în 1946.
Curtea de Apel are noi probe
La sfârşitul anului trecut, Curtea de Apel din Bucureşti a hotărât că sprijinul acordat de România Germaniei naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost legal, astfel că l-a exonerat pe mareşalul Ion Antonescu, care a fost condamnat şi executat pentru crime militare în 1946, precizează sursele citate. Decizia din 5 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti se referă doar la achitarea unor crime care au fost comise ca urmare a Protocolului secret numărul 3 la Pactul Ribbentrop-Molotov, dintre Germania şi URSS, care la data judecăţii unor membri ai Guvernului Antonescu, inclusiv a generalului, în 1946, nu a fost cunoscut de Tribunalul Poporului, el nefiind dezvăluit la acea dată opiniei publice. Decizia Curţii de la Bucureşti nu a înlăturat însă şi efectele celorlalte sentinţe judecătoreşti prin care Antonescu a fost condamnat la moarte şi executat în 1946. Nu trebuie uitat însă că principalul capăt de acuzare în 1946 era tocmai ordinul dat de Antonescu armatei române de a trece Prutul alături de trupele germane. Iar istoricul Cioroianu nu a avut inspiraţia să trateze diplomatic acest subiect dificil şi sensibil pentru poporul român. Antonescu rămâne vinovat în continuare de exterminarea evreilor şi ţiganilor, dar, să fim serioşi, nu pentru asta l-au condamnat la moarte sovieticii. Principala sa vină a fost alătuararea României Germaniei naziste.
Protocolul secret
În procesul lui Ion Antonescu – militarul care a preluat puterea în România în 1940, după abdicarea Regelui Carol al II-lea – Protocolul secret numărul 3 la Pactul Ribbentrop-Molotov, dintre Germania şi URSS, la data judecăţii în 1946, nu a fost cunoscut de Tribunalul Poporului, el nefiind dezvăluit la acea dată opiniei publice, se arată în motivarea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti (CAB), din 5 decembrie 2006. Acest aspect a fost relevat în cadrul judecătorii cererii de revizuire a procesului, făcută de fiul lui Gheorghe Alexianu – fostul guvernator al Transinistriei, condamnat într-unul din dosarele lui Ion Antonescu.
Război justificat
Războiul preventiv purtat de România a avut drept cauză legală justificativă starea de necesitate continuă şi iminentă de la frontiera de răsărit. Pentru acest motiv el nu a încălcat articolul 3 din Convenţia de definire a agresiunii din 1933, întrucât nu s-a bazat pe justificări de natură subiectivă, ci pe una legală, respectiv reglementarea legală a scuzei de înlăturare a stării de necesitate.
