Candidatul Cătălin Cîrstoiu, care în prezent ocupă 4 funcții cu suprapunerea programului de lucru: decan al UMF, manager al Spitalului Universitar, Șef de disciplină în UMF și profesor universitar de ortopedie, proprietar de clinică privată, fiu de deputat și devenit medic primar înainte de a-și termina rezidențiatul DETALII AICI a acordat un interviu site-ului HOTNEWS.ro.
Cîrstoiu recunoaște că a pus în balanță funcția sa de manager cu transferul în străinătate al tinerilor arși
HotNews.ro: În 2015, au murit pacienți pentru că au fost transferați prea târziu în străinătate. Aveți vreun regret în legătură cu acel moment, că tinerii nu au fost trimiși mai repede în străinătate?
Cătălin Cîrstoiu: „În acel moment am pus în contrabalans poziția mea la Spitalul Universitar cu soluția pe care altcineva trebuia să o găsească pentru transferul acelor tineri în străinătate. Lucrurile acestea sunt știute. Adică, mai concret, am fost cel care a susținut vehement o mutare în exterior prin activarea mecanismelor de cooperare europeană. Decizia însă nu era a mea.”
Narcis Hogea, tatăl tânărului Alexandru, decedat după Colectiv, îl acuză că minte
„Am văzut zilele astea un scurt interviu oferit de candidatul la alegerile pentru Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, interviu în care este menționat fiul meu, Alexandru Hogea. Copilul meu, smuls prea devreme din această lume, după accidentul din Colectiv.
Alexandru a ieșit din foc în picioare, dar n-a mai plecat tot în picioare și din Spitalul Universitar de Urgență București, condus și la acea vreme de Dr. Cîrstoiu.
În acele zile negre de după tragedia Colectiv, fiecare moment conta, fiecare decizie putea însemna o rază de speranță pentru supraviețuitori și familiile lor.
Mesajul public a fost atunci acela că „avem tot ce ne trebuie”.
Acum, acest mesaj e nuanțat de dr. Cîrstoiu. Aflăm că, de fapt, aveau „pentru câteva zile”. Că „Problema acută s-a pus cam în zilele cinci – șase de la eveniment.”
Să vă traduc, în termeni mai puțin politicienești – problema s-a pus când au început să moară zi de zi, tot mai mulți.
Domnule doctor, între timp, în cei aproape 9 ani care s-au scurs, măcar asta am aflat cu toții, de la specialiști și din ghiduri internaționale – care este fereastra optimă de transfer a unui mare ars spre un Centru specializat. Și nu, nu începe după 5-6 zile. Atunci e târziu, domnule doctor…
Dr. Cîrstoiu spune că Mecanismul European trebuia activat. Așa este, ar fi trebuit activat rapid. Ințeleg că acest lucru nu era în puterea unui manager de spital, nici nu i s-a reproșat vreodată că nu a făcut asta. Sau nu am făcut-o eu. Da, durerea mea e devastatoare, de nevindecat. Dar nu, nu mă face tâmpit, cum nici nu îmi amputează obiectivitatea.
Când statul nu a fost capabil să intervină prompt, familia noastră a încercat să facă pașii necesari pentru a-l salva pe Alexandru. Respectând legea și drepturile pe care le avea fiul meu, la fel ca orice pacient în situația lui. Am cerut eliberarea Formularului S2, un document care ar fi permis să i se asigure tratamentul necesar în străinătate. Că a fost o solicitare întemeiată ne-a confirmat, printre altele, chiar faptul că Formularul a fost eliberat până la urmă. Prea târziu.
Dr. Cîrstoiu spune „decizia nu era a mea”. Legea, nu doar eu, spune altceva. Semnătura pe raportul pe care l-am solicitat pentru Formularul S2 și transferul lui Alexandru a dvs. trebuia să fie. Nu a Ministrului Sănătății, nu a premierului. Ei aveau alte treburi (nu că și le-ar fi făcut), dar nu asta.
Cu acel joc de-a „este transportabil / nu este transportabil”, derulat în spitalul condus de Dr. Cîrstoiu, s-a pierdut timp prețios. Actele au arătat clar că Alexandru putea fi transportat, așa cum s-a și întâmplat ulterior, fără complicații. Dar acel timp pierdut a fost fatal.
Cum actele au mai arătat, când am avut acces la ele și noi, familiile, și altceva: că a existat un medic în spitalul condus de dr. Cîrstoiu care și-a păstrat coloana vertebrală intactă și a scris, repetitiv, ce face zilnic pentru pacientul lui cu arsuri severe, dar mai ales ce ar trebui să se facă: transfer într-un Centru specializat. Nu, din păcate nu a fost medicul curant al fiului meu, dar a fost singurul care nu și-a trădat atunci meseria și vocația de salvator și a scris oficial, nu a șoptit pe la colțuri, adevărul. Incă din prima zi! L-ați ignorat și pe el!
Imi permit să îi scriu aici numele, cu recunoștință, pentru că la un moment dat numele a fost făcut public, tot într-un articol de presă: Domnule doctor Emanuel Albu, mulțumesc! Nu ne cunoaștem, nu mi-ați tratat fiul, dar ne-ați arătat tururor că s-ar fi putut, că adevărul nu era de nespus și de nescris.
Înțeleg și apreciez că Dr. Cîrstoiu afirmă că are regrete legate de acele momente, dar regretele nu pot aduce înapoi ceea ce a fost pierdut. Viața unui copil de 19 ani și nu doar a lui. Din același spital au plecat prea târziu și alți tineri. In același spital și-au pierdut viața și alții, fără să beneficieze de ajutorul medical de care aveau nevoie.
Pentru corectitudine, aș vrea să menționez că dr. Cîrstoiu rămâne singurul dintre cei implicați în lanțul de nedreptăți care au condus la drama noastră care mi-a acordat, imediat după moartea lui Alexandru, aproximativ o oră din viața domniei sale, pentru o discuție.
Relevant nu e însă ce poate ierta și ce nu sufletul meu de tată. Sufletele celor care trăiesc durerea cu care trebuie să trăiască și familia mea, printre altele. Nu ce și cum judec eu contează.
Ar fi trebuit ca justiția să își facă datoria, să analizeze fiecare detaliu și să ofere un răspuns pentru fiecare suflet pierdut. Totuși, dosarul care trebuia să clarifice ce s-a întâmplat cu copiii noștri în spitale, dosarul Colectiv 2, pare abandonat într-un sertar pe la Parchet.
Pentru mine, tatăl lui George Alexandru Hogea, așezat pe o listă a morții la numărul 60, în 22 noiembrie 2015, nu contează azi, 22 martie 2024, cine candidează, pentru ce candidează, sau cine va câștiga în luptele politice. Ironiile sorții aduc acum în aceeași competiție politică persoane legate într-un fel sau altul de această tragedie. E treaba Bucureștenilor pe cine aleg să le gestioneze orașul. Eu am văzut cum au gestionat atunci șansele la viața ale unor oameni și ce a făcut justiția după: a tăcut și tace.
Justiția tace, în timp ce acești oameni se luptă pentru funcții. Tot ce rămâne pentru mine este o rană adâncă și un gol care nu se va vindeca niciodată.
In timp ce lumea lor merge mai departe, cu tot cu competiții pentru funcții, pentru noi, familiile mutilate atunci, timpul s-a oprit în acea zi neagră.
Rămânem cu amintirea lui Alexandru, cu speranțele și visele lui neîmplinite și cu o durere care nu se va diminua niciodată. Cerem doar dreptate și adevăr, nu numai pentru Alexandru, ci pentru toți cei care au suferit în urma acelei tragedii. Nu execuții în piața publică, doar adevărul. Pentru ca durerea noastră să nu mai devină, în alte posibile situații, durerea altor părinți.
Am primit recent de la un pedagog minunat o scrisoare pe care Alexandru a scris-o Iepurașului de Paști, când era la grădiniță. Copilul meu cuminte, blând și bun, care astăzi ar fi putut să fie la rândul lui tată, i se adresa Iepurașului politicos, cu „Dragă Domnule”. Așa cum, politicos, a rugat și personalul medical să îl ajute, atunci când a ajuns în Spitalul Universitar de Urgență București. Și a fost ajutat de câțiva medici.
Imi pare rău, domnule Cătălin Cîrstoiu, cu toată obiectivitatea pe care am încercat să nu o pierd în acești ani, cu toată politeța pe care o mai am, vă spun ferm că nu ați fost printre cei care au ajutat… Și era datoria dumneavoastră de manager de spital, de medic și mai ales de om.
Alexandru ar fi avut acum 27 de ani, dacă i se permitea. Astăzi se împlinesc 8 ani și 4 luni de când a murit, într-un spital din străinătate, spital în care medicii m-au întrebat de ce l-am adus atât de târziu.
De ce, de ce atât de târziu, de ce infectat cu o bacterie ucigașă, rezistentă la orice??? Nu de iertarea mea aveți nevoie, domnule Cîrstoiu…”, a scris Narcis Hogea pe Facebook.
