În 24 iulie 2020, în urma unui denunț formulat de Mugur Ciuvică, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală in rem sub aspectul infracțiunilor de fals în declarații care ar fi fost săvârșite de Traian Băsescu când a declarat pe propria răspundere că nu a colaborat cu Securitatea în 2004 și 2009, când a candidat la alegerile prezidențiale, în 2016, când a candidat pentru Parlamentul României și în 2019, când a candidat pentru Parlamentul European.
Ciuvică a depus denunț cu toate că pe 15 mai 2013, cazul fiind identic, procurorii Parchetului General au decis că Dan Voiculescu nu poate fi urmărit penal sub acuzația de fals în declarații în ceea ce privește declarația sa de necolaborare cu Securitatea. Chiar dacă a primit verdict definitiv de colaborare, procurorii consideră că declarația mincinoasă a președintele de onoare al Partidului Conservator nu a produs efecte juridice. În plus, Constituția nu interzice colaboratorilor cu fosta Securitate să participe la alegeri și să activeze ca senatori sau deputați în Parlament. Procurorul Daniela Matei arată în rezoluția prin care a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Voiculescu faptul că „infracțiunea de fals în declarații constă în declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ sau instituții (…) în vederea producerii unor consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe”.
Doi ani de la rămânerea defintivă a deciziei au trecut până cand procurorii au clasat cauza lui Dan Voiculescu, fost turnator sub numele Felix.
Fapta lui Ciuvică se încadrează în Codul Penal, la secțiunea, „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei – Inducerea în eroare a organelor judiciare” –
Art. 268. –
(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
In cazul presedintelui Basescu, se poate orice. Justitia noastra e „bine” dirijata de la Cotroceni.
Deci serviciul de contrainformatii al armatei romane era defapt securitate! Sau nu?