Home Actualitate Clădire de patrimoniu, incendiată intenționat în centrul Capitalei

Clădire de patrimoniu, incendiată intenționat în centrul Capitalei

DISTRIBUIŢI

O clădire de patrimoniu din cartierul Kiseleff a fost incendiată intenționat duminică dimineață. Concluzia aparține pompierilor care au intervenit la incendiu, iar un raport în acest sens urmează să fie înaintat anchetatorilor. Reprezentanții ISU au arătat că focul a fost provocat prin folosirea unei brichete. La locul incendiului pompierii au intervenit cu trei autospeciale și au reușit să stingă în scurt timp flăcările, afectat fiind doar acoperișul clădirii. În momentul sosirii pompierilor, în imobil nu se afla nicio persoană. Potrivit postului de televiziune România Tv, izbucnirea incendiului a ridicat semne de întrebare de la bun început. Proprietarul clădirii – avocata Lucia Chereceș – a încercat în mai multe rânduri, fără succes, să obțină demolarea casei pentru a construi blocuri. Ea ceruse aprobare de la Primăria Sectorului 1 pentru demolarea clădirii, ridicată în secolul al XIX-lea, și ridicarea unui bloc pe respectivul loc. Cum a fost refuzată de mai multe ori, Lucia Cherecheș a dat în judecată Primăria Sectorului 1 și a câștigat în instanță dreptul de a demola imobilul de patrimoniu, însă Asociația Salvați Bucureștiul a reușit să obțină suspendarea și apoi anularea autorizației de demolare, apelând tot la instanțe judecătorești.

Incendierea în loc de demolare

Președintele Asociației Salvați Bucureștiul, Nicușor Dan, a declarat la postul menționat că incendierea imobilelor pentru care nu se poate obține autorizația de demolare a devenit o „practică”. „În momentul în care un proprietar nu reușește să obțină autorizație de demolare sunt tot felul de metode la care recurge. Fie pune niște chiriași care devastează, fie dă foc. Casa incendiată duminică se găsește pe Șoseaua Kiseleff, la numărul 45. De fapt, sunt două clădiri acolo (la numerele 45A și 45B, n.r.) și am înțeles că a luat foc una dintre ele. În cealaltă locuiește cu chirie ambasadorul Germaniei. Suprafața de teren este foarte mare, are și o grădină, o copie în miniatură a grădinilor de la Versailles. Proprietarul, doamna Lucia Cherecheș, are un proiect de a construi pe acest teren cinci blocuri mult mai înalte decât ce este construit acolo, în zona protejată Kiseleff. A obligat în instanță pe Primăria Sectorului 1 să-i emită autorizație de demolare pentru cele două clădiri, dar noi am reușit în instanță să suspendăm demolarea și după aceea să și anulăm demolarea", a spus Nicușor Dan. Surse apropiate anchetei spun că principalul suspect în acest caz de incendiere este fiul avocatei.

Bogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.