Home Actualitate Clanul lui Bercea Mondial, judecat pentru șantajarea lui Mircea Băsescu

Clanul lui Bercea Mondial, judecat pentru șantajarea lui Mircea Băsescu

DISTRIBUIŢI

 

Fiul lui Bercea Mondial și alte persoane din familia acestuia au fost trimiși în judecată pentru șantajarea lui Mircea Băsescu, împreună cu ginerele interlopului. Astfel, Constantin Marius și concubina lui, Izaura Anghel, vor fi judecați pentru șantaj cu circumstanțe agravante, la fel ca și fiul de 17 ani al acesteia, Ion-Grinică Anghel. Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial aflat în penitenciar în executarea unei alte pedepse, a fost și el deferit justiției pentru trei fapte de șantaj. Pentru aceleași fapte va fi judecată și Fănica Anghel, mama Izaurei. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, la data de 01.11.2013, inculpatul Anghel Florin a exercitat amenințări asupra unei persoane, constând în darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată și pentru membrii familiei acesteia, respectiv presupusa ei implicare în infracțiuni de corupție, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro.
”La data de 26.03.2014, inculpații Anghel Fănica și Anghel Florin au exercitat amenințări asupra unei persoane (martor în prezenta cauză), cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro sau să își transfere averea în proprietatea lor” se arată în actul de sesizare al instanței.
Mai departe, susțin procurorii, inculpații Constantin Marius, Anghel Izaura și Anghel Grinică Ion au exercitat constrângeri asupra persoanei vătămate, constând în amenințarea cu darea în vileag, prin intermediul presei, a unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată și pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracțiuni de corupție, cu scopul de a o determina să dea suma de 280.000 euro.
La data de 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a primit împreună cu ceilalți doi inculpați suma de 10.000 euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante.
La data de 31.05.2014, inculpatul Anghel Florin, în cadrul unei discuții telefonice purtate din Penitenciarul Colibași cu persoana vătămată, i-a solicitat acesteia să își retragă plângerea formulată și să dea declarații din care să rezulte inexistența faptei de șantaj investigată în prezenta cauză, astfel încât inculpatul Constantin Marius să fie pus în libertate prin admiterea contestației formulate împotriva încheierii de arestare a Tribunalului Constanța. Inculpatul Anghel Florin a amenințat că, în caz contrar, va da în vileag, prin intermediul presei, fapte compromițătoare pentru persoana vătămată și pentru familia acesteia, respectiv implicarea ei în săvârșirea unor infracțiuni de corupție, urmând să disemineze și o presupusă înregistrare având ca obiect aceste aspecte.
Prezentul dosar a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunerea menținerii măsurii arestării preventive luate față de inculpatul Constantin Marius și a măsurii controlului judiciar luată față de inculpații Anghel Izaura și Anghel Grinică Ion.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.