Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a dezvăluit că avem vreo 29 de magistrați suspectați că ar fi colaborat cu Securitatea. Dintre aceștia, unul a recunoscut că a dat cu subsemnatul, un altul a primit decizia definitivă a instanței prin care se confirma că a făcut poliție politică, un alt magistrat a cåștigat în primă instanță procesul cu CNSAS, iar ceilalți 26 așteaptă un verdict. Astfel, fostul judecător de la Curtea de Apel Oradea, Florian Murg, este singurul magistrat care a primit o sentință definitivă și irevocabilă potrivit căreia a fost colaborator al fostei Securități, dar s-a pensionat la începutul anului 2008.
Așteptăm cu interes și listele cu cei rămași activi
Pe de altă parte, pensionarul Valentin Nistor, fost judecător la Tribunalul Vaslui, a câștigat, pe 7 octombrie 2008, în primă instanță la Tribunalul București procesul cu CNSAS.
În ceea ce-i privește pe restul judecătorilor, încă cinci dintre aceștia, din care doi sunt pensionați, și-au primit în primă instanță verdictul de colaborare cu securitatea. Este vorba despre fostul judecător la Curtea de Apel Cluj, Lucian Cristea, Sergiu Lupașcu – judecător la Judecătoria Bacău, Dorin Paul Rădulescu – procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Theodoru Bostan – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși, și Adriana Jeni Ispas – fost judecător la Tribunalul Vaslui. Însă, pe rolul Curții de Apel București se mai află în curs de judecare 14 dosare ale unor magistrați aflați încă în funcții și 4 dosare ale unor foști magistrați, actuali pensionari. Iar la CC se află încă patru dosare ale magistraților considerați de CNSAS colaboratori ai securității. Aceștia sunt magistrații pe care CNSAS „i-a ochit“, însă prin sălile de judecată se află mulți alții…
Pasibili de dosar penal
Potrivit președintelui CSM, Virgil Andrieș, magistrații care au dat declarația pe propria răspundere că nu au colaborat cu Securitatea, dar se dovedește contrariul, sunt pasibili de dosar penal pentru fals în declarații.
Legea privind statutul magistraților nu prevede, însă, ca procurorii și judecătorii care au făcut poliție politică să fie excluși din magistratură, decåt în cazul în care se dovedește că au mințit în declarații. Singurii care au de suferit în cazul în care au fost turnători sunt magistrații cu funcții de conducere care riscă doar pierderea acesteia, în cazul unei decizii definitive care să ateste calitatea de colaborator, potrivit purtătorului de cuvânt al CSM. Acesta a mai precizat că în cazul în care plångerea făcută împotriva magistraților, dovediți ca fiind colaboratori ai Securității, ajunge în instanță, pe perioada procesului aceștia sunt suspendați din funcție până la finalizarea acestuia.