Pe lângă actualizarea listei cu statele și zonele de risc,CNSU a clarificat și situațiile în care masca de protecție sanitară poate fi îndepărtată în spațiu deschis, pentru perioade scurte de timp și doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și pot respecta o distanță de cel puțin 2 metri față de alte persoane.
”În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.”, arată Hotărârea CNSU.