Administrația Națională de Meteorologie a instituit pentru intervalul 07 ianuarie, ora 10 – 08 ianuarie, ora 22, Cod galben pentru 22 de județe și Cod galben de ger în toată țara, în următoarele 3 zile cu temperaturi coborând până la minus 16 grade ziua.
În intervalul menţionat, în cele 22 de județe, în estul şi sud-estul ţării, dar şi la munte, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…60 km/h şi, pe arii restrânse, 70…75 km/h, spulberând şi troienind zăpada.
În special în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (07/08 ianuarie) şi pe parcursul zilei de duminică (08 ianuarie) în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, temporar va mai ninge şi se va depune strat nou de zăpadă.
Ninsori, în general slabe cantitativ, se vor semnala la nivel local şi în regiunile centrale şi în restul regiunilor sudice, iar în extremitatea de sud-vest a teritoriului vor mai fi unele intensificări ale vântului.
Potrivit meteorologilor, în zilele de 7, 8 și 9 ianuarie, vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a țării, atât ziua, cât și noaptea. Astfel, maximele diurne se vor situa frecvent între—16 și—10 grade, iar minimele nocturne vor fi cuprinse între—25 și—15 grade.