Home Actualitate Comisar șef reținut pentru mită:15 fripturi și 6 baterii de vin

Comisar șef reținut pentru mită:15 fripturi și 6 baterii de vin

DISTRIBUIŢI

Criminalitatea nu mai cunoaște limite. DNA a anunțat că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, începând cu data de 12.11.2015, a inculpatului

MINDINICĂ MIREL-MIȘU, comisar șef în cadrul Secției 11 Poliție, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța de reținere se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 09 noiembrie 2015, inculpatul Mindinică Mirel-Mișu, în calitate de ofițer de poliție judiciară, a pretins un bax de vin, un bax de apă minerală și 15 fripturi de la o persoană (martor denunțător) față de care se efectuau cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu astfel încât acesta din urmă să scape de răspundere penală. Întrucât nu avea banii necesari cumpărării acelor produse, martorul denunțător i-a înmânat inculpatului suma de 200 lei, urmând ca peste câteva zile să-i mai remită 500 lei.

La data de 11 noiembrie 2015, inculpatul Mindinică Mirel-Mișu a primit de la martorul denunțător suma de 190 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului Mindinică Mirel-Mișu i s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentat, la data de 12 noiembrie 2015, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.