Fraudele fiscale, printre care și evaziunea fiscală, sunt din ce în ce mai deranjante pentru Uniunea Europeană, aducând prejudicii multiple bugetelor statelor membre și nu numai.
În aceste condiții, miniștrii de finanțe sunt deciși să pună piciorul în prag și să elaboreze o metodologie comună privind impozitarea câștigurilor din depozite bancare. În momentul de față legislația în domeniu este destul de lacunară, directiva principală, adoptată în 2005, nefiind aplicată uniform. Practic paradisurile fiscale, cum ar fi Monaco, Cipru, Lichtenstein sau Hong Kong, dar și state în care secretul bancar este foarte strict păzit – Belgia, Elveția sau Austria, și-au obținut dreptul să nu fie supuse directivei în cauză. În aceste condiții, urmărirea banilor devine aproape imposibilă, iar fenomene precum evaziunea fiscală sau finanțarea terorismului fiind greu de stăpânit. Cum pentru directiva din 2005, care prevede schimbul de informații între state, în privința veniturilor din depozitele bancare obținute de nerezidenți, s-a negociat aproape un deceniu și jumătate, e greu de spus când se va ajunge la un punct de vedere comun.
Mărimea sumelor ce trec prin băncile din statele mai sus menționate nu pot fi identificate întrucât sub scutul secretului bancar ele se mulțumesc să impoziteze dobânzile obținute de nerezidenți la depozitele bancare și să transfere 75% din suma obținută în țările de origine. Mai mult, directiva din 2005 nu face nicio referire la depozitele pe care persoanele fizice le fac, iar dividendele nu intră în categoria produselor de economisire.
La o precedentă ședință a Parlamentului European s-a făcut un pas important pentru o legiferare comună a unui alt sector financiar: din 2010 sunt eliminate barierele statale pentru cei care vor să ia un credit.
