Home Actualitate Comisia juridică amână deciziile în cazurile Borbely, Dobre, Andon și Pâslaru

Comisia juridică amână deciziile în cazurile Borbely, Dobre, Andon și Pâslaru

DISTRIBUIŢI

Comisia juridică a amânat pentru săptămâna viitoare discutarea cererilor de începere a urmăririi penale a foștilor miniștrii Laszlo Borbely și Victor Paul Dobre, pe motiv că aceștia nu și-au studiat dosarul. Deputații juriști au decis ieri să amâne și hotărârile în privința deputaților Florin Pâslaru și Sergiu Andon, declarați incompatibili. Vicepreședintele comisiei Florin Iordache (PSD) a propus amânarea pentru luni, 3 septembrie, la ora 14.00, a discutării celor patru cazuri, arătând că Borbely și Dobre nu au reușit să ia cunoștință de dosare, dar că nu există un punct de vedere din partea lui Victor Paul Dobre. Președintele Comisiei, Daniel Buda (PDL), a susținut și el amânarea discutării celor patru cazuri, arătând că oricum judecata plenului va fi dată luni după-amiază sau marți dimineață. El a spus că se va trimite adresă scrisă către grupurile parlamentare pentru a-i informa pe cei patru deputați cu privire la discuția de luni. El a adăugat că va comunica și la sediul birourilor acestora.

Boogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.