Comisioanele bancare „storc” sume importante la creditele ipotecare

    DISTRIBUIŢI

    Băncile românești continuă să balanseze veniturile obținute dinspre dobânzi către comisioane, indiferent de forma acestora. Cei care fac pasul către o instituție de credit trebuie să cunoască faptul că, în afara dobânzii, plasată oricum cu 3-4% peste cele din UE, vor avea de achitat și alte sume în contul creditului.
    Astfel se pot explica și diferențele mari între suma finală plătită pentru același credit la diferite bănci. Pentru a vedea diferența clară, am luat cinci oferte de împrumut (100.000 de euro, pe 25 de ani) pentru achiziționarea unui apartament "comunist" de trei camere evaluat la aproximativ 125.000 de euro. Și iată ce a rezultat.
    Cel mai puțin s-ar plăti în varianta finanțării obținute de la Domenia Credit – 229.198 de euro, cu o rată a Dobânzii Anuale Efective de 8,67%. În afara costurilor datorate dobânzii, clientul mai achită, în cazul de față, un comision de analiză a dosarului de 21,38 de euro, un comision de acordare de 1,9% (aplicabil la valoarea totală a creditului) la începutul contractului, unul de administrare lunară de 0,15%, aplicabilă la sold, și o taxă de evaluare a proprietății de 100 de euro.
    Oferta Unicredit Țiriac – credit ipotecar pentru locuință conduce după 25 de ani la 261.939 de euro plătiți. Comisionul de acordare e de 2.000 de euro la exemplul nostru (2% uzual, minim 250 de euro), cel de administrare 0,5% pe lună, iar Taxa de Arhivă Electronică, 13,76 euro.
    În aceleași condiții, la Banca Transilvania, dacă apelați la creditul ipotecar cu avans zero, în 25 de ani se vor plăti 264.858 de euro, iar Dobânda Anuală Efectivă este acum de 10,22%. La situația dată se vor plăti 1.750 de euro la acordare (1,75%) plus un comision de administrae anual de 40 de euro (suplimentat, dacă ipoteca nu acoperă 117% din împrumut, cu alt 0,1% pe lună la sold).
    În cazul ofertei de credit ipotecar cu dobândă variabilă de la Banc Post, în ipoteza enunțată mai sus vom achita în total 270.925 de euro, iar dobânda anuală efectivă este momentan 11,1%. Comisionul de acordare este de 2.000 euro (2% la soldul inițial), iar comisionul de administrare, 0,2% la sold. Trebuie să mai avem și 20 de euro pentru taxa de Arhivă Electronică și 394 de lei, taxă de evaluare a imobilului.
    În fine, cel mai mult s-ar plăti în cazul produsului de la ING – credit ipotecar fără asigurare de viață inclusă: 284.304 de euro, 11,17% DAE. Dacă s-ar opta pentru includerea asigurării de viață, costul total coboară la 217.890 de euro! Analiza dosarului costă la ING 48,1 euro, se mai percepe 1.000 de euro taxă de acordare (1% din credit) și se mai plătește o taxă de evaluare cuprinsă între 250-470 de lei. Așa cum puteți vedea, diferențele sunt consistente, chiar dacă se întind pe un orizont temporar lung. Deci e bine să citiți cu atenție contractul înainte de a-l semna.

    POSTAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    DISCLAIMER
    Atentie! Postati pe propria raspundere!
    Inainte de a posta, cititi regulamentul.