Home Actualitate Comitetul Executiv a dat verdictul: Ceahlaul-Dinamo, blat!

Comitetul Executiv a dat verdictul: Ceahlaul-Dinamo, blat!

DISTRIBUIŢI

Dupa cinci ore de discutii aprinse, Comitetul Executiv al FRF a decis ca meciul Ceahlaul Piatra Neamt-Dinamo, disputat in cadrul etapei a XVI-a si incheiat pe teren cu scorul de 2-1 pentru oaspeti, a fost blat. Termenul nu exista in regulament, dar asa s-ar traduce decizia de a sanctiona drastic cele doua formatii. In premiera pentru intaiul esalon al fotbalului nostru, ambele combatante au fost sanctionate cu meci pierdut, 0-3. Nemtenii, care cedasera si pe gazon, vor trebui sa mai suporte si o penalizare de trei puncte, precum si plata unei amenzi de 80.000.000 de lei. In plus, jucatorii Purica, Alistar si Axinia vor privi urmatoarele trei meciuri ale echipei lor din tribune, fiind suspendati si amendati cu cate cinci milioane de lei. Cei din Soseaua Stefan cel Mare au scapat mai ieftin, daca poate fi vorba de asa ceva, depunctarea nefiind insotita si de alte sanctiuni.

In urma acestui verdict, se poate spune ca la sediul federatiei s-a relansat campionatul. Dinamo ramane pe primul loc al clasamentului, cu 35 de puncte, dar distanta ce o separa de urmaritoarea sa, FC National, a scazut la doar doua puncte. Si Ceahlaul aluneca spectaculos in top, de pe locul 7 pe 10, cu doar 21 de puncte. Tam-tam-ul facut in jurul meciului in cauza, precum si declaratia ministrului Gingaras, care a cerut FRF sa ia -masuri corespunzatoare-, altfel MTS va deschide o ancheta, pare sa-i fi determinat pe federali sa taie-n carne vie. Cu certitudine, chiar daca hotararile luate joi de Comitetul Executiv al FRF sunt declarate definitive si inatacabile, cele doua grupari in cauza vor contesta veninos si indelung verdictul. Circul continua!

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.