Luana Radu, în vârstă de 32 de ani, a lucrat anterior la o secție de poliție din București, însă a renunțat la poliție în urmă cu opt ani pentru a urma o carieră în domeniul videochatului.
Videochatista a fost arestată preventiv la finalul anului trecut pentru constituirea unui grup organizat și trafic de persoane, alături de frații Tate și Georgiana Naghel.
Autoritățile au susținut că Luana Radu și Georgiana Naghel au ajutat la „constrângerea” a cel puțin șase femei pentru a crea conținut pornografic pe rețelele de socializare și au ajutat la menținerea lor în arest la domiciliu „ca niște prizoniere”.
Persoanele vătămate au fost recrutate de cetățenii britanici prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy). Acestea au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializarede material având un astfel de caracter și prin supunerea la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.
Marți, judecătorii Curții de Apel au respins contestația celor patru la măsura arestului preventiv, iar bunica Luanei Radu s-a stins din viață. Astăzi Luana Radu va fi scoasă pentru scurt timp și va merge sub escortă la înmormântarea bunicii unde își va întâlni familia extinsă.