După ce au eșuat încă odată în a-și impune un candidat la Președinție, comuniștii se găsesc acum într-un impas fără precedent. Comuniștii nu au reușit să găsescă un oportunist din Opoziție care să le dea votul de aur, așa-numitul vot al lui Iuda, astfel că ieri s-a dizolvat parlamentul și s-a anunțat începerea campaniei pentru alegeri anticipate, unde comuniștii riscă să piardă controlul țării. După frauda masivă din 5 aprilie și după teroarea și crimele de după 7 aprilie, șansele comuniștilor de a mai atinge scorul obținut luna trecută sunt considerabil reduse.
Se estimează că de data aceasta comuniștii vor pierde masiv, deoarece va fi mult mai greu pentru ei să falsifice alegerile, după ce Moldova a atras atenția la nivel european și mondial, ca urmare a represiunii sângeroase a tinerilor care au ieșit în stradă, în aprilie, protestând față de regimul comunist.
Comuniștii au dominat parlamentar în 1998, 2001, 2005 și 2009 – însă acum sunt șanse serioase să se întoarcă roata, iar PCRM să ajungă în minoritate, în ipoteza noilor alegeri anticipate. Pentru prima oară după un deceniu de control politic, regimul comunist riscă să piardă alegerile.
La 20 mai, Parlamentul nu a reușit să-l aleagă pe noul președinte. Zinaida Greceanåi a acumulat 60 de voturi (mandatele comuniștilor în Parlament), dar nu i-a ajuns un vot pentru a fi desemnată șef al statului. Alegerea președintelui se face prin votul direct al parlamentarilor, iar comuniștii deținând doar 60 de voturi, aveau nevoie de un singur vot pentru a pune mâna pe puterea absolută. Opoziția nu a cedat, iar veriga slabă – Serafim Urechean, după ce a tras o fugă până la Moscova, zilele trecute, s-a întors mai întremat și gata de luptă în continuare cu odiosul regim bolșevic.
Moscova i-a dat liber lui Urechean
Serafim Urechean, liderul AMN, formațiunea cu scorul cel mai mic din sânul Opoziției, este cunoscut pentru contactele sale apropiate cu Moscova și, în general, pentru pozițiile sale filoruse. Cu puțin timp înainte de alegerile din 5 aprilie era creditat la București, de către media din arcul PSD, drept viitor președinte al Moldovei. Practic, candidatul preferat de PSD la Chișinău a fost și a rămas Serafim Urechean, fostul primar general al Chișinăului, semnatar, în septembrie 2006, al unui acord de colaborare intimă cu PNL anterior unei înțelegeri similare, poate încă mai intime, cu partidul Edinaia Rossia, al lui Vladimir Putin.
În schimb, preferatul PD-L a fost și a rămas tânărul Dorin Chirtoacă, actualul primar general al Chișinăului, un tânăr educat la București și crescut în zona Soros, cu o solidă recunoaștere publică în rândul noii generații a tineretului basarabean, bine văzut la nivel european și chiar transatlantic. În mare parte datorită fermității lui Dorin Chirtoacă, Opoziția a reușit să treacă peste hopul zilei istorice de 3 iunie, după ce comuniștii au recurs la toate mijloacele – de la bani până la șantaj – pentru a obține din sânul Opoziției votul care le lipsea, așa-numitul vot al lui Iuda.
Dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate sunt percepute de electoratul comunist ca o înfrângere și slăbire a puterii lui Vladimir Voronin, caidul bolșevic din fruntea PCRM și va avea ca efect debusolarea acestuia sau neparticiparea la următorul scrutin. Pe fondul unei mobilizări masive a tinerilor, Opoziția are șanse serioase să obțină un scor mai bun, mai ales dacă organismele internaționale vor veghea asupra procedurii votului.
„O tragedie pentru regimul comunist“
Maria Postoico, liderul fracțiunii PCRM, a declarat de la tribuna Parlamentului că blocarea de către Opoziție a procedurii de alegere a președintelui R. Moldova este o tragedie pentru R. Moldova, mai exact o tragedie pentru regimul comunist, pentru prima oară în primejdie să cadă după ce a dominat un deceniu viața politică de la Chișinău.
Noile alegeri ar putea reedita o situație similară celei de acum, în care nici comuniștii, nici opoziția să nu aibă numărul necesar de voturi pentru alegerea președintelui. Blocajul instituțional va duce la o situație de compromis, însă una în care comuniștii nu vor mai avea în niciun caz și pâinea, și cuțitul în mână.
Moldova se află într-o stare de vacuum în relațiile moldo-europene, spunea luna trecută chiar ministrul de Externe de la Chișinău, Andrei Stratan. Viitoarele alegeri ar putea însemna o schimbare, în ipoteza schimbării scorului electoral, iar vacuumul ar putea începe să fie umplut cu ceva, cât de cât.
Studenții basarabeni au strigat „Jos comuniștii!“ și la București
Studenții basarabeni din București s-au adunat ieri dimineață, în Piața Universității, în locul unde în urmă cu 20 de ani s-a murit pentru libertate, pentru a demonstra pentru democrație în Basarabia.
Studenții au scandat din răsputeri „Jos Comuniștii“, „Jos Voronin“, „România nu uita, Basarabia e a ta“, „Un-doi, un-doi, comuniștii la gunoi“, „Opoziție, nu trăda, votul tău nu îl da“, „Nu mai vrem niciun pic președinte bolșevic“.
Tinerii basarabeni au făcut apel la Opoziție să nu cedeze jocului pervers al regimului comunist invocând jerfta colegilor omorâți, mutilați și arestați în cursul protestelor din aprilie.
Trecătorii bucureșteni au salutat inițiativa studenților basarabeni, în schimb, jandarmii au anunțat că îi vor amenda pentru că încalcă legea strigând, neautorizat, împotriva unui șef de stat care nu a fost condamnat prin sentință definitivă (pe bune, nu e banc cu milițieni! n.a).
Dialogul halucinant a avut loc în prezența redactorului „Curentul“, care le-a cerut jandarmilor să treacă amenda în contul publicației, deoarece bursa nu le permite studenților basarabeni să plătească 50 de milioane pentru că au scandat împotriva comunismului la București.
Basarabenii au reușit să desfășoare afișul campaniei „Pro Cetățenie Română“, bannere anticomuniste realizate spontan, a fost desenat pe pavaj semnul interdicției, secerei și ciocanului comunist. Au fost purtate tricourile și însemnele campaniei, inițiate de Organizația Studenților Basarabeni din București (OSB București) și OSB Timișoara, care înfățișează harta Romåniei mari, incluzånd Basarabia istorică și ținuturile bucovinene, separate de sårma ghimpată pusă de Hitler și Stalin, prin pactul Ribentrop -Molotov.
Exact în momentele în care se desfășura această acțiune de protest la Chișinău, în Parlament, comuniștii lui Voronin se dădeau de ceasul morții văzând că nu le-a ieșit trampa pentru a pune måna pe votul vreunui trădător din Opoziție care le-ar fi permis să pună mâna discreționar pe putere încă patru ani.