Home Actualitate Conferință de psihologie în România, susținută de personalități internaționale în domeniu

Conferință de psihologie în România, susținută de personalități internaționale în domeniu

DISTRIBUIŢI

Asociația Română pentru Cunoaștere și Intervenție Psihologică, în parteneriat cu Universitatea ‘Andrei Șaguna’ din Constanța, organizează, în perioada 8 — 12 iunie 2016, în stațiunea Venus (Constanța), la Hotel Afrodita, Conferința Internațională ‘De la cunoaștere la intervenție în psihologie’, menită să atragă atenția asupra necesității dezvoltării prevenției și intervenției psihologice.

Evenimentul științific internațional va fi susținut de unii dintre cei mai reputați psihologi din lume, printre care Bernadette Blin (Franța), Dr. Gilles Lecocq (Franța), Dr. Michael J. Stevens (Statele Unite ale Americii) și Caterina Farkash Vidder (Israel). Invitaților din străinătate li se vor alătura și personalități ale psihologiei din România, dintre care amintim: Prof. Dr. Mihai Aniței — președintele Colegiului Psihologilor din România, Prof dr. Irina Holdevici, Prof. Dr. Margareta Dincă, Prof. Dr. Odette Dimitriu, Prof. Dr. Doru-Vlad Popovici etc.

Manifestarea științifică se desfășoară pe cinci secțiuni, pentru a acoperi întreaga sferă de intervenție din domeniul psihologiei, anume: Psihologia Muncii, Transporturilor și Serviciilor; Psihologie pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională; Psihologie Clinică și Psihoterapie; Psihologie Educațională, Consiliere Școlară și Vocațională și Psihopedagogie Specială. Conferința va pune accent pe activitățile practice, toate prezentările fiind ateliere de lucru, și nu prezentări exclusiv teoretice.

Cine sunt personalitățile internaționale prezente la conferința din stațiunea Venus ?

Bernadette Blin este psiholog, psihoterapeut, supervizor si formator. Este fondatorul Institutului de Formare pentru Psihoterapie Transpersonală din Franța și autor a numeroase articole și cărți în domeniul Psihoterapiei Transpersonale. Bernadette Blin este, de asemenea, președinte EUROTAS (Asociația Europeană de Psihologie Transpersonală) și vicepreședinte al Grett (Asociația Franceză Transpersonală). Psihologul francez va verifica și stadiul în care se află organizarea Conferinței EUROTAS 2016 (tot la Venus, în septembrie 2016), care reprezintă cea mai amplă conferință organizată până în prezent în România.

Gilles Lecocq este doctor în psihologie, cercetător asociat la Laboratorul de Psihologie Aplicată al Universității din Reims Champagne Ardennes și Universitatea Picardie Jules Verne, EA 4298 și cercetător asociat la ED PSI-FE a Institutului Catolic de la Pariș. În același timp, Gilles Lecocq este formator în Științe umane și sociale aplicate la domeniile de sănătate, educație și sport, Președintele Asociației ‘Le Corps pour le Dâre’ și director de cercetare ‘Wellness & Empowerment ‘.

 

Michael J. Stevens este doctor în psihologie și profesor emerit la Universitatea de Stat din Illinois (Statele Unite ale Americii). A primit numeroase premii internaționale pentru merite deosebite, dintre care enumerăm: în 2011, premiu oferit de Asociația Americană de Psihologie, Divizia Psihologie Internațională, în 2009 — de Universitatea de Stat din Illinois, în 2008 — Psi Chi Internațional Honor Society în Psychology. De asemenea, a primit titlul de Doctor Honor Causa, în 2003, al Universității ‘Lucian Blaga’ din Sibiu.

Caterina Farkash Vidder este un cunoscut facilitator și terapeut — de Constelații familiale, psihoterapeut de orientare corporală, Terapia regresiei din Israel. Psihologul este prezent în România pentru al cincilea an consecutiv datorită solicitărilor venit din partea comunității psihologilor din România.

Conferința este creditată de Colegiului Psihologilor din România. Cei interesati se pot înscrie la eveniment pe website-ul oficial al Conferinței, www.gradarcip.ro.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.