Home Actualitate Congelarea trupurilor Mădălinei Motruna și Vasilicăi Mihai – o „legendă”

Congelarea trupurilor Mădălinei Motruna și Vasilicăi Mihai – o „legendă”

DISTRIBUIŢI
 Surse judiciare dezvăluie că ambele tinere au fost asasinate
 în același imobil din Brașov

Răsturnare de situație în cazul celor două tinere brașovence descoperite săptămâna trecută ucise în municipiul Bacău: anchetatorii și-au schimbat declarațiile inițiale, extrem de contradictorii, oferind noi informații privind dublul asasinat, fapt ce "omoară" legendele apărute până acum.
Cea mai importantă informație dezvăluită de anchetatori se referă la data morții celor două tinere. Astfel, dacă inițial se vehicula că fetele ar fi decedat în urmă cu aproximativ șase luni (luna martie 2008), acum anchetatorii declară că moartea acestora a survenit în perioada octombrie-noiembrie 2007, ei completând că trupurile acestora au fost transportate la Bacău de către asasin, în 15 noiembrie 2007, cu o dubiță închiriată. Acest fapt pare extrem de plauzibil, cel puțin în cazul Mădălinei Motruna – dispărută de la domiciliu în 30 august 2007 -, ținând cont de faptul că ea a ținut legătura cu părinții prin SMS-uri până la 1 octombrie 2007.
O altă informație importantă este aceea că trupurile fetelor nu au fost congelate la tipografia Scorus Impex SRL Brașov – companie despre care se spunea că ar avea printre asociați chiar pe sora presupusului asasin, Ionuț George Nicolae (foto). Conform noilor declarații provenite atât de la anchetatori, cât și de la patronul tipografiei, Mircea Scoruș, congelarea cadavrelor reprezintă "o legendă". Astfel, patronul tipografiei brașovene a menționat că în tipografia pe care o deține nu există spații frigorifice și a negat că trupurile neînsuflețite ale celor două tinere s-ar fi aflat vreodată ascunse în ograda sa. În plus, el a adăugat că în incinta locației în care se află tipografia mai există spații închiriate către alte zece societăți comerciale. Totodată, el a precizat că sora presupusului asasin nu e asociata sa, el lăsând să se înțeleagă că aceasta ar fi implicată la societatea de la care el a închiriat spațiul destinat tipografiei.
Un alt element esențial al anchetei, dezvăluit de surse judiciare pentru "Curentul", e cel referitor la locul crimei. Astfel, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că tinerele au fost ucise în aceeași locație din Brașov și nu în locații diferite, cum s-a spus inițial. Ținând cont de faptul că Vasilica Mihai, una dintre victime, a fost descoperită de anchetatori îmbrăcată în pijama, se poate deduce că ea a fost ucisă într-o locație în care locuia împreună cu Ionuț George Nicolae și, foarte probabil, și cu Mădălina Motruna.

Testele ADN nu au confirmat încă identitatea victimelor

Referitor la identitatea victimelor, găsite în stare avansată de putrefacție, anchetatorii spun că identificarea celor două fete s-a făcut pe baza obiectelor de îmbrăcăminte, a unor poze și a unui act de identitate, toate acestea din urmă găsite la Bacău în casa închiriată de Ionuț George Nicolae. Astfel, până la finalizarea testelor AND – care vor fi gata peste aproximativ trei săptămâni -, identitatea victimelor nu este certă. După cum nu este cert nici dacă anterior decesului victimele au consumat sau nu substanțe psihotrope (acest lucru se va afla tot peste trei săptămâni, când vor fi gata testele toxicologice) sau dacă ele au întreținut raporturi sexuale cu (deocamdată!) presupusul asasin. Un alt detaliu care merită menționat este acela că procurorul care se ocupă de cazul celor două tinere va părăsi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, el mutându-se începând de astăzi la Parchetul de pe lângă Parchetul Curții de Apel Bacău.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.