Home Actualitate Consilierul lui Băsescu a dat cu subsemnatul la DNA

Consilierul lui Băsescu a dat cu subsemnatul la DNA

DISTRIBUIŢI

Secretarul de stat la Președinție și nașul de cununie al lui Sorin Blejnar, Adrian Daniel Moldoveanu, a „căzut“ pe interceptări. Acesta a trebuit să dea cu subsemnatul în fața procurorilor DNA care l-au audiat  ieri, după ce numele său a fost folosit în mai multe rânduri în discuțiile dintre senatorul Mircea Banias și Eugen Bogatu.  
Moldoveanu a dat o declarație în calitate de martor. Potrivit surselor judiciare citate de Mediafax, Moldoveanu le-a spus procurorilor anticorupție că îl cunoaște de foarte multă vreme pe Eugen Bogatu, deoarece au făcut școala împreună, dar că nu l-a mai văzut de aproape șapte ani. Referitor la Mircea Banias, consilierul a afirmat că a auzit de el după ce o persoană i-ar fi cerut să-l întâlnească pe senator. Întâlnirea dintre ei nu a mai avut loc însă, deoarece senatorul nu s-a mai prezentat, context în care Moldoveanu nu ar mai fi dorit să îl întâlnească pe motiv că ar fi neserios, a mai notat consilierul în declarația sa, potrivit surselor citate. În urmă cu o zi, în legătură cu acest dosar s-a prezentat la DNA și fostul secretar general al Ministerului de Interne, Laurențiu Mironescu, acesta asistând la percheziția informatică a celor trei laptopuri ale sale ridicate în urma descinderilor din Portul Constanța.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.