Directorul adjunct al Serviciului Roman de Informatii, generalul de armata Gioni Popescu, a fost trecut in rezerva printr-un decret al presedintelui Traian Basescu. -Cererea de trecere in rezerva la limita de varsta- a lui Gioni Popescu a fost adresata sefului statului de catre conducerea SRI.
Aceasta este prima schimbare operata la varful serviciilor secrete de la instalarea in functie a presedintelui Traian Basescu. Gioni Popescu este unul dintre generalii controversati cu functii de conducere din cadrul Serviciului Roman de Informatii, el fiind implicat in numeroase scandaluri de coruptie si avand un trecut mai mult decat dubios. Cu toate acestea, a fost avansat, ultima oara anul trecut, in acest moment avand gradul de general de armata, cel mai inalt rang militar.
Popescu a fost numit in functia de adjunct al sefului SRI in 2001, el inlocuindu-l pe Mircea Gheordunescu. Pana la momentul avansarii, Popescu a ocupat functia de sef al Diviziunii Logistica din cadrul SRI.
Propunerea a fost facuta de directorul SRI Radu Timofte si aprobata de presedintele Traian Basescu. La data respectiva, numirea generalului Gioni Popescu a reusit sa surprinda pe toata lumea, avand in vedere faptul ca acesta a fost un apropiat al fostului director SRI Virgil Magureanu. Mai mult, numele sau a fost vehiculat in legatura cu mai multe afaceri dubioase desfasurate pe vremea lui Magureanu, afaceri ce l-au adus pe Gioni Popescu inclusiv pe la Parchet. Astfel, Sectia Parchetelor Militare l-a audiat pe generalul Popescu in dosarul referitor la construirea vilei lui Virgil Magureanu de la Giurtelecu Hododului, fara insa ca impotriva sa sa fie luata vreo masura. De asemenea, fostul sef al IGP, generalul Ion Pitulescu, a afirmat ca generalul Gioni Popescu a fost implicat si in afacerea -Jimbolia-, dar si in acest dosar procurorii nu au -reusit- sa stabileasca vreo raspundere penala. Nu numai afacerile in care a fost implicat au ridicat semne de intrebare, ci si trecutul sau. Astfel, Gioni Popescu a lucrat inainte de 1989 ca subofiter acoperit in cadrul Securitatii. Functia sa civila era cea de director al retelei magazinelor de stat, fiind recunoscut pentru micile invarteli pe care le facea cu televizoare color, frigidere, videoplayere, combine audio sau, in general, tot ce nu se gasea pe piata. Dupa 1989 si-a desavarsit studiile, pana in 1993 devenind doctor in economie.