Home Actualitate Copiii născuți în 2005, ultima promoție admisă în clasa întâi fără anul...

Copiii născuți în 2005, ultima promoție admisă în clasa întâi fără anul pregătitor

DISTRIBUIŢI

Elevii născuți în anul 2005 reprezintă ultima generație admisă în învățământul primar fără să fi fost în clasa pregătitoare, din anul școlar 2012 – 2013 aceasta devenind obligatorie, a declarat, ieri, inspectorul general școlar, profesor Cristian Alexandrescu.
Potrivit Legii educației naționale, măsura introducerii clasei pregătitoare în învățământul primar intră în vigoare începând cu anul școlar 2012 – 2013.
Copiii născuți în 2005 vor fi admiși în clasa întâi fără clasă pregătitoare, iar cei născuți în 2006 vor intra în clasa pregătitoare.
Pentru copiii născuți în intervalul 1 septembrie 2006 – 31 decembrie 2006 părinții vor putea opta dacă prelungesc încă un an grupa mare sau dacă cei mici merg în grupa pregătitoare. În cazul în care copiii născuți în intervalul 1 septembrie – 31 decembrie rămân încă un an în gupa mare, în anul școlar 2013-2014 vor intra în clasa pregătitoare, a adăugat inspectorul general școlar.
Potrivit legii, în clasa pregătitoare sunt înscriși copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților, a tutorilor sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la sfârșitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare, a mai spus prof. Cristian Alexandrescu.
În clasa pregătitoare din învățământul special sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale, care împlinesc vârsta de 8 ani până la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților, a tutorilor legali sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copii cu cerințe educaționale speciale cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani la data începerii anului școlar.
Potrivit datele centralizate de ISMB până în prezent, în Capitală ar fi aproximativ 5.600 de copii născuți în 2005 și cam 12.700 născuți în 2006 care vor face clasa pregătitoare, precum și peste 5.000 de copii născuți între 1 septembrie și 31 decembrie 2006 care pot opta să rămână încă un an în grupa mare sau să intre în clasa pregătitoare.
Alți aproximativ 3.000 de copii nu sunt cuprinși în nicio grădiniță din București, ei urmând să fie identificați.
Inspectoratul ?ê?£colar al Capitalei va deschide din ianuarie 2012 o linie verde pentru explicații privind înscrierea în clasa pregătitoare. Până atunci, Ministerul Educației elaborează curriculum-ul și planurile cadru pentru clasa pregătitoare.
Profesorii pentru clasa pregătitoare vor urma un curs de formare.

Olga Dumitrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.