Home Actualitate Corina Crețu, cap de listă la europarlamentare. Dovada că masculul Alfa al...

Corina Crețu, cap de listă la europarlamentare. Dovada că masculul Alfa al PSD e tot Ion Iliescu

DISTRIBUIŢI

Comitetul Executiv Național (CExN) al PSD s-a reunit, joi, la Palatul Parlamentului, pentru a valida lista finală a candidaților pentru PE, Corina Crețu, pupila lui Ilici, fiind desemnată cap de listă. PSD mizează pe 13 locuri eligibile in PE, locurile14 si 15 fiind cu semnul întrebării. Daciana, nevasta lui Ponta e mai la coadă iar Geoană a dispărut complet din peisaj.
În orice haită, fie ea de fiare sălbatice fie de  pesediști, există nivele de organizare și subordonare – ceea ce sociologii numesc liderul formal și liderul informal sau etologii numesc liderul alfa și liderul beta.
Mai toată lumea a avut ocazia să urmărească vreo emisiune despre animale pe Discovery sau Animal Planet, unde sunt documentate istorii fascinante din lumea necuvântătoarelor. Multe dintre specii au un mascul dominant care face sex cu toate femelele din grup, în timp ce ceilalți masculi nu se aleg cu nimic, așteptând ca acesta să moară. Ilici nu moare, e veșnic și conduce de fapt autoritar Partidul. Se confirmă ceea ce a relatat Vanghelie în stilul său inconfundabil și lapidar în care și-a caracterizat colegii pesediști drept „lepre care își vând  nevestele“  pentru a obține posturi.
Un personaj fascinant, Konrad Lorenz, unul dintre fondatorii etologiei moderne, a studiat ani de zile haitele de șacali iar descoperirile sale despre comportamentul de haită au fost recunoscute prin atribuirea unui premiu Nobel, în 1973, împărțit cu alți doi savanți, Nikolaas Tinbergen și Karl von Frisch.
Etologia aduce informații importante privind teritorialitatea, simțul ierarhiei, relațiile de putere în general. Mai mult, etologia ne poate ajuta să înțelegem de ce PSD este o haită, nu un partid.
Teoriile referitoare la relațiile interpersonale și intragrupale plus cercetările vizând influența socială (în special privind autoritatea, obediența, manipularea), n-au adus nimic nou, cu totul deosebit, pe lângă descoperirile lui Lorenz. Devine clar pentru oricine mai avea până acum vreo umbră de îndoială cine-i ?ê?£efu’ în PSD, cine conduce din umbră ca lider informal, din postura de mascul Alfa și cine-i Beta ăsta de Ponta, pus formal la vedere, pe post de maimuțoi sau păpușică trasă de sfori de Taica Ilici, această alfamumie a Partidului.
Comportamentul animalelor este predictibil (fiind transmis filogenetic, el se poate modifica foarte greu și de-a lungul a nenumărate generații, prin mutație și selecția), în timp ce la om, datorită selecției și manipulării informației transmise cultural între generații, comportamentul poate suferi modificări consistente atât de la o generație la alta, cât și de la un individ la altul, de la o cultură la alta, de la un grup social la altul. Faptul că în această grupare intitulată PSD nu există niciun fel de modificare consistentă, Ilici dictând în continuare după cum vrea mușchii săi, arată că pe fond toți membrii grupării se supun unui tipar în care antropologia n-are ce face, că se ocupă de oameni, în schimb operează etologia și zoologia.
Faptul ca zoologia de haită definește PSD-ul se probează cu claritate acum, cu ocazia alcătuirii listei de candidați ai partidului la europarlamentare și plasarea în fruntea listei a Corinei Crețu, după tot penibilul scandal legat de numele demoazelei lui Ilici, devenită datorită hackerului Guccifer o vedetă mondială, o lume întreagă având ocazia să citească jalnicele misive de amor turbat scrise de pupila lui Ilici, mai tinerelului Colin Powell, generalul american compromis public pe această cale.
Zeci de milioane de internauți din întreaga lume au preluat imaginile cu europarlamentara româncă ce-i trimitea sinistre poze din jacuzzi și cu ea în costum de baie unuia dintre cei mai cunoscuți generali americani, iar marile rețele de știri ale lumii au descris-o pe caraghioasa fată de casă a lui Ion Iliescu drept o ciudată care scrie într-o broken english, un fel de ridicolă Mata Hari de Dâmbovița care tot încearcă să-l ademenească pe Colin Powell să-i cadă la pat. O notorietate negativă care nu a clintit voința lui Ilici, iar haiticul n-a crâcnit în front, respectiv în fața masculului Alfa.
Imaginea pe care a proiectat-o României duduia grăsulie cu limbaj de cocotă despletită este teribilă. Viața privată a Corinei Crețu nu interesează pe nimeni, dar europarlamentarul Corina Crețu reprezinta România și, ca atare, faptele ei se răsfrâng asupra imaginii României in lume.
După ce ani de-a rândul a bombardat cu răvașe amețitoare un bărbat însurat (proba imoralitate 1), evident cu anumite interese (proba imoralitate 2) si aducând prejudicii grave imaginii ambelor țări (proba imoralitate 3), ea arunca acum „petarde“ inocente (proba imoralitate 4). Faptul ca unele femei, din partide sau din afara lor, se vând pentru asigurarea unui loc sub soare nu este nici o noutate, dar când persoana respectivă reprezintă o țară este grav.
Evident acestea n-au contat nici cât negru sub unghie pentru amărâții de șacali cu coada între picioare din pesedeul lui Ilici.

Corinei Crețu, „curtezana versată care și-a construit cariera prin paturi“

În urmă cu trei ani am fost dat în judecată de prea cinstita europarlamentară Corina Crețu pe motiv că i-am terfelit onoarea. Îmi cerea un miliard și jumătate de lei. Plus alte daune pe motiv că sunt un bandit care a făcut de râs o  europarlamentară.
În motivarea cererii de chemare în instanță, Corina Crețu a arătat că deține funcția de europarlamentar, membru PSD și că am săvârșit „un grav atentat la viața sa ca femeie“ prin  „adevărate atacuri lipsite de orice respect la adresa sa“, „ce depășesc orice limită a caracterului de critică pe care poți ca ziarist să-l aduci unui om politic, fiind făcută buleandra, caracterizată de o mare doză de nesimțire, expertă în scuipat“.
Expresia „buleandră“ pentru care eram chemat în judecată s-a dovedit că era inspirată de imaginea pe care déjà domnișoara Crețu Corina o are. Fostul consilier prezidențial al lui Ion Iliescu, Eugen Mihăescu, o descrie însă magistral într-o carte de memorii  din care se înțelege că el a introdus-o pe Corina Crețu în anturajul lui Ion Iliescu, înșelând vigilența tovarășei Nina. Autoritatea sa este cu atât mai consistentă cu cât rezultă că acesta i-a fost mentor, tutore, și totodată binefăcător, deoarece el i-a salvat vederea Corinei Crețu, plătind din banii săi prima sa operație executată de un chirurg eminent american.
Cităm din memoriile sale: „Chiar dacă n-a avut câștig de cauză, Corina a învățat lecția și a știut să profite de situație lăsând să se înțeleagă la Cotroceni că eu sunt protectorul ei. Aceasta a fost tehnica pe care a întrebuințat-o, de atunci încolo, ca să reușească să avanseze din umila poziție de documentarist la cea de purtător de cuvânt al președinției. Trebuie să admit că a știut să aibă grijă de propria carieră! ?ê?£i nu i-a fost ușor!
Asemenea unei curtezane versate, răspândea zvonul că ar fi încurcată cu unul sau altul dintre politicienii parti dului. Întotdeauna altul decât cel care era amantul ei în realitate și, mai ales, unul superior ierarhic. Azi se auzea că e cu Oprescu și, de fapt, era cu Fulga și tot așa.
Corina și-a construit cariera cocoțându-se pe umerii bărbaților prin patul cărora a trecut, dar păstrând un aer inocent, care a reușit să o păcălească până și pe suspicioasă doamna Nina. Soția președintelui a primit-o pe Corina în casă și a luat-o sub aripa ei oblăduitoare.“
Eugen Mihăescu oftează dezamăgit spunând că fostă ziaristă nu „mai amintește de față de cartier băgăcioasă, lipicioasă ca o gumă de mestecat, care ți se lipește de deget, o scuturi și ți se lipește de toată mâna“. Timpul și funcțiile ar fi metamorfozat-o pe tânăra Corina într-o “tanti cu mărgele“ care și-a „pierdut tot hazul“. „Atunci când am cunoscut-o, era un măr domnesc. E drept că înăuntru era un vierme…“, concluzionează Mihăescu.
Mai sunt și alte pasaje de interes cu privire la modul în care este percepută pupila lui Ilici de către apropiații săi, de exemplu descrierea următoare: „Înaltă și nu prea slabă, cu pulpele pietroase dezgolite de fusta prea scurtă și tricoul subțire, prin care se ghiceau sânii fără sutien, Corina îți aruncă o privire ușor sașie și asimetrică, dar impertinentă, cu care parcă te deschidea la prohap“. A mai sugerat Eugen Mihăiescu și motivele pentru care Ion Iliescu a adus-o lângă el pe Corina Crețu: „Oricine îl cunoaște însă, cât de cât, pe Iliescu știe că este foarte scrupulos atunci când vine vorba de rude sau prieteni. Dar dacă îi iese în cale vreo purtătoare de fustă cu sex-appeal, dă dracului toate principiile!“
Orice am scris eu sau alții vreodată despre pupila lui Ilici capabilă să descheie prohaburi de boșorogi scofâlciți doar din priviri se dovedește, mai ales după episodul Powell, a fi fost doar o palidă imagine a ceea ce este ea de fapt.

George Roncea

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.