Home Actualitate Cornel Nistorescu – la un pas de arestare

Cornel Nistorescu – la un pas de arestare

DISTRIBUIŢI

După aproape doi ani de la accidentul făcut de Nistorescu în decembrie 2008, când a spulberat cu jeepul său de zeci de mii de euro o motocicletă ce circula regulamentar și pe care se aflau doi tineri, dosarul a ajuns în sfârșit pe masa procurorilor. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, procurorul Florin Popa, „dosarul a ajuns la sfârșitul lunii august pe masa anchetatorilor cu propunere de trimitere în judecată pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă“, a declarat acesta pentru „Curentul“. Procurorii urmează să analizeze probele administrate în dosar și să decidă dacă îl vor trimite sau nu în fața magistraților pe Cornel Nistorescu.
Cornel „5 miliarde“ Nistorescu, acest guru al presei, care cu un tupeu abject și sfidător ne ține în fiecare zi lecții de politică și moralitate pe la maghernița media a tovarășului său de infracțiuni, Sorin Ovidiu Vîntu, are noi motive de îngrijorare. Potrivit informațiilor furnizate de ziarul „Libertatea“, manipulatorul-șef Nistorescu Cornel ar mai fi comis o infracțiune. După un an și patru luni de la producerea accidentului din decembrie 2008, se pare că Nistorescu și-a găsit un martor mincinos pentru a-i lua apărarea și a-l scoate apoi bazma curată. Cu un nume desprins parcă din schițele lui Caragiale, pseudo-jurnalistul Nistorescu l-a adus în fața anchetatorilor pe Valentin Cosmin Constanda ca martor-cheie în dosarul său.
Acesta le-a spus procurorilor că Tiberiu Florescu (35 de ani) și prietena acestuia, Andreea Frunză (24 de ani), cei doi tineri grav accidentați de Nistorescu, erau un fel de Bonny și Clyde și că se rupeau în figuri cu motocicleta în decembrie 2008 pe Lascăr Catargiu, cånd „săracul“ Nistorescu i-a acroșat ca urmare a unei conduite teribiliste pe care cei doi cascadori pe două roți ar fi afi-șat-o în trafic. Bineînțeles că „martorul“ tårziu al lui Nistorescu s-a dovedit a fi doar un șarlatan plătit, care și-a încasat cåțiva arginți de la bătrånul lup de presă. Constanda a picat testul poligraf, demonstrånd anchetatorilor că minte. Mai mult, luat la bani mărunți, martorul mincinos s-a dovedit a fi la råndul său un personaj cercetat penal, în 2006, pentru lovirea pe trecerea de pietoni a unui om.

Ce spune Codul de Procedură Penală

Surse judiciare au declarat, pentru ziarul „Curentul“, că numai și pentru aducerea unui martor mincinos și obstrucționarea anchetei, Nistorescu se face pasibil de pușcărie conform Codului de Procedură Penală. La articolul 148, litera b, scrie negru pe alb că arestarea învinuitului, în cazul nostru Cornel Nistorescu, se poate face dacă „există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă“. În consecință, obstrucționarea anchetei prin aducerea de către Nistorescu a unui martor mincinos se poate încadra lejer în această procedură.

Deontologul de miliarde

În urmă cu o lună de zile, cotidianul „Curentul“ îl demasca pe Nistorescu ca făcånd parte din caracatița media a lui SOV. Conform documentelor intrate în posesia redacției noastre, am scris atunci că prețul corect al jurnalistului-strungar Cornel Nistorescu a fost de cinci miliarde de lei vechi. Acesta a încasat, mai exact de la casieria lui Vîntu, doar în ultimii trei ani de activitate (2007-2008-2009), suma de 4.847.240.000 de lei vechi, perioadă în care s-a putut lăuda cu „performanța“ de a îngropa „ziarul quality“ „Cotidianul“, tomberon media în care Vîntu și-a risipit milioane de euro pentru a-și forma chipurile un colectiv de elită și a construi un paravan al șpăgii către diverși „cumpărați“.

Cum și-a făcut primul milion de dolari

Potrivit unei anchete a jurnaliștilor de la „Ziarul“, făcută la începutul acestui an, aceștia au reușit să vorbească cu Sever Mureșan și au aflat că „Nistorescu a luat un credit de la Dacia Felix, în valoare de un milion de dolari, pe care nu l-a returnat. Creditul era pentru achiziționarea unei tipografii, dar, din cåte știu eu, a fost folosit pentru ridicarea a două case. Una era cea a lui Nistorescu“. Potrivit declarațiilor lui Sever Mureșan, Nistorescu a început să scrie materiale denigratoare la adresa sa, pentru ca Fredy Robinson, cel care a preluat Dacia Felix, să îl ierte de returnarea creditului. De asemenea, la finele lunii iulie, fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a declarat că deține informații despre șantajele pe care le practică Nistorescu asupra unor oameni de afaceri. „Un individ care a șantajat toți oamenii de afaceri cum este domnul Nistorescu și întrebați-l de locuințele pe care le are. Eu probez acest lucru“, a declarat atunci ministrul Economiei. Bålbåit și fără o replică coerentă, Nistorescu a încercat să se eschiveze către moderatoarea iRealității: „Trimiteți-l la plimbare și lăsați-ne să ne continuăm discuția sau chemați-l pe el aicea și întrebați-l ce vreți“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.