Agentul de poliție Gheorghe Vlădan, care și-a împușcat mortal soția și pe o colegă a acesteia într-un coafor din București, rănind alte șase persoane în atacul său armat, a fost deferit justiției, Tribunalul București urmând să se pronunțe asupra vinovăției lui.
"Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au finalizat cercetările în cauza privind incidentul petrecut într-un coafor din București și au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Gheorghe Vlădan sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav, tentativă la infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică peste limita legală", informează Ministerul Public.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Gheorghe Vlădan e bun de plată. Părțile civile îi cer să plătească despăgubiri de 1.720.000 de euro.
În capul listei celor care cer despăgubiri de la Vlădan se află chiar fiul său, Bogdan Vlădan, care i-a cerut tatălui său 500.000 de euro, prejudiciu moral suferit ca urmare a morții mamei sale.
Cornel Bendre, soțul casieriței ucise de Gheorghe Vlădan, a solicitat și el despăgubiri materiale de 300.000 de lei și 500.000 lei, daune morale. Parte civilă s-a constituit și Georgiana Bendre, fiica victimei. Ea a cerut 120.000 de lei pentru prejudiciul material și 3 milioane de lei daune morale.
De asemenea, unul dintre clienții care se afla atunci în salonul Perla, Ion Preda, rănit în timpul evenimentelor de atunci, i-a cerut criminalului Vlădan să-i plătească 20.000 de euro – despăgubiri materiale pentru investigațiile medicale, dar și pentru costul tratamentului – și 200.000 de euro pentru prejudiciul moral suferit.
?ê?£i SCM Igiena, cea de care aparține salonul Perla, îl pune la plată pe Vlădan. Reprezentanții firmei îi cer drept pagube materiale pentru stricăciunile din salon 45.335 de lei.
De altă parte, Spitalul Universitar de Urgență „Elias” s-a constituit și el parte civilă, cerând aproximativ 10.000 de lei pentru spitalizarea a trei dintre victime.
La fel au procedat și reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență București. Aceștia cer 13.000 de lei, bani care reprezintă costurile de spitalizare a altor trei victime.
Cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul Gheorghe Vlădan a declarat că: „După părerea mea, un om întreg la minte, nu ar face așa ceva, cu un pistol de 9 mm, să tragă asupra unor persoane pe care nu le cunoaște. E ca și cum m-aș fi dus pe un stadion să trag cu pistolul în spectatori.” Cam târziu pentru regrete !
?óÔé¼?¿
Bogdan Cristescu
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane