Home Actualitate Criminali în uniformă

Criminali în uniformă

DISTRIBUIŢI

Se înmulțesc incidentele în care polițiști sau foști polițiști își omoară familiile

Nu a trecut o lună de când fostul polițist Gheorghe Vlădan a omorât două persoane și a rănit alte șase într-un coafor din București, că alte două omoruri în care au fost implicați foști oameni ai legii vin să șocheze opinia publică. În ultima săptămână, în județul Constanța s-au înregistrat două cazuri de foști polițiști care și-au omorât soția și, respectiv, mama. Aceste trei cazuri care survin într-un interval atât de scurt completează o serie neagră de incidente similare petrecute în ultimii ani. Din păcate, controale dispuse după incidentul de la coaforul din Dorobanți nu au vizat decât actuali angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, nu și foști angajați, dintre care mulți dețin arme acasă. Anul trecut, în două cazuri – la Oradea și Craiova – un polițist și un fost polițist și-au împușcat familiile, iar într-un altul un agent din București a tras asupra logodnicei sale după care s-a sinucis.

?ê?£i-a înjunghiat mama în gât

În urmă cu două zile, un fost polițist din Constanța și-a ucis mama, înjunghiind-o de mai multe ori în gât, apoi a încercat să se sinucidă, tăindu-și venele. Fostul polițist, care abia fusese eliberat din penitenciar unde fusese închis pentru tentativă de viol, se află în prezent internat sub pază la Spitalul Județean de urgență Constanța. Bărbatul, Marius Ionuț Magda, fusese eliberat condiționat la 22 martie. El fusese condamnat la doi ani de închisoare după ce a încercat să violeze, în parcul Tăbăcărie din Constanța, o elevă de 17 ani. Cazul este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. Bărbatul a fost angajat al Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța.

Un fost polițist din Techirghiol și-a împușcat soția în cap

Un fost polițist din Techirghiol este cercetat pentru omor clificat după ce, săptămîna trecută, și-a împușcat soția în cap. Femeia, în vârstă de 62 de ani, a stat înternată în comă în spital timp ce patru zile, însă organismul i-a cedat. Fostul polițist, Anton Gheorghe Stroe, de 64 de ani, a tras de la mică distanță două focuri, cu un pistol cu glonț TT pe care acesta îl deținea legal. Glonțul a lovit-o pe femeie în zona maxilarului și a ieșit pe lângă urechea dreaptă. Potrivit procurorilor constănțeni, crima s-a petrecut miercuri, 28 martie, în jurul orei 23.40. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că arma i s-a descărcat accidental, după ce a fost trezit din somn de soția sa care i-a spus că hoții încearcă să intre în casă. Ancheta a stabilit, însă, că fostul polițist a mințit. „(…) De la o distanță mai mică de 50 de centimetri a acționat voluntar trăgaciul și a executat un foc de armă spre capul soției sale, glonțul lovind-o pe aceasta în zona mandibulară și ieșindu-i din cap prin zona cervicală. La acest moment, inculpatul a conștientizat că a împușcat-o pe victimă în cap, însă, cu toate acestea, a mai acționat o dată trăgaciul și a mai executat un foc de armă, proiectilul perforând perna de lângă soția sa”, arată procurorii care au anchetat cazul.

Criminalul de la coafor

Cel mai mediatizat caz de anul acesta rămâne, însă, cel de la coaforul din Dorobanți. Gheorghe Vlădan, fost agent de poliție, angajat la MAI în momentul crimelor ca șofer, este judecat în stare de arest, după ce și-a împușcat mortal soția și pe o colegă de-a acesteia și a rănit alte șase persoane. Ancheta a stabilit că Vlădan a decis să-și omoare soția și pe colegele ei după ce a văzut acțiunea de divorț depusă de soția sa. „Cunoscând că la data de 7 martie 2012 este primul termen de judecată în procesul de divorț, Vlădan s-a deplasat în data de 27 februarie 2012 la Judecătoria Sector 4 București și cerut copierea acțiunii de divorț pornit de soția sa, victima Vlădan Felicia, după care a luat decizia să o ucidă. (…) Observând că în cuprinsul acțiunii sunt indicate că se va folosi de declarații de martori, probabil având în vedere discuțiile telefonice pe care le-a avut cu diferite colege de la locul de muncă al soției, inculpatul Vlădan Gheorghe a considerat că explicațiile primite de la colegele sale de muncă cu privire la faptul că soția sa, respectiv că nu lucrează, că este ocupată ori că deranjează activitatea salonului de coafură, sunt făcute pentru a-l împiedica să se împace cu soția sa și astfel a luat decizia să le ucidă și pe acestea”, spun procurorii. Vlădan a comis atacul cu două zile înainte de prima înfățișare pentru divorț, respectiv la 5 martie. Psihiatrii au stabilit că avea discernământ în momentul comiterii faptei.

?ê?£i-a executat familia și s-a sinucis

În urmă cu exact un an, la 13 aprilie 2011, fostul șef al Serviciului de Arme, Muniții și Explozibili din Dolj, Nelu Gruia, și-a împușcat fosta soție și fiica și apoi s-a sinucis. Crima s-au petrecut dimineața, iar vecinii care au auzit focurile de armă au alertat autoritățile. Femeia a fost găsită moartă, iar fata și cu fostul polițist au fost transportați de urgență la spital. Câteva ore mai târziu, fostul polițist, grav rănit, a încetat din viață, însă fiica sa a supraviețuit. Anchetatorii au stabilit că incidentul a fost provocat de un conflict izbucnit în familie. Fiica polițistului, în vârstă de 24 de ani, avea o relație cu un cetățean străin, pe care îl cunoscuse în timpul studiilor în Elveția, iar Nelu Gruia nu era de acord cu această relație. Mai mult, el își acuza fiica că a este principala vinovată de divorțul de soția sa. Cu câteva zile înainte de comiterea crimei Nelu Gruia și-a trecut pe numele fiului său toate conturile bancare. Polițiștii au găsit în locuința lui Gruia un bilet de adio, în care acesta spune că și-a iubit mult soția și fiica, dar că a fost dezamăgit de ele. În bilet, el își ruga rudele din Alba să aibă grijă de băiatul său handicapat.

Un polițist orădean și-a împușcat părinții

Câteva luni mai târziu, la 15 iunie 2011, un polițist din Oradea și-a împușcat ambii părinții, după care și-a tras un glonț în cap. Polițistul și-a împușcat mai întâi tatăl, care lucra ca paznic la o societate comercială. El s-a dus la locul de muncă al acestuia și l-a împușcat cu un singur foc în inimă. De acolo s-a dus la domiciliul părinților unde și-a omorât și mama. Ulterior, el s-a dus în fața blocului unde locuia amanta sa, o femeie măritată. Martorii au declarat la anchetă că femeia a venit și a vorbiut cu el după care a plecat. Polițistul, în vârstă de 33 de ani, s-a urcat apoi în mașină și și-a tras un glonț în cap. El a decedat la spital, iar sora lui și-a dat ulterior acordul ca rinichii, ficatul, inima și corneele tânărului să fie prelevate și transplantate. Cazul de la Oradea a fost anchetat și de conducerea IGPR, la ordinul șefului Poliției Române, Liviu Popa. Ancheta a stabilit că acesta fusese testat psihologic ultima oară în 2009 fiind declarat „apt”, iar de-a lungul activității sale primise numai calificative de „bine” și „foarte bine”.

Crime urmate de sinucidere

Alte două cazuri similare s-au mai petrecut în București, în 2011, și Pașcani, în 2008. În decembrie 2009, un polițist de la Secția 12 din Capitală și-a împușcat logodnica după care s-a sinucis. Femeia a murit în timp ce era transportată la spital, iar bărbatul, în vârstă de 25 de ani, a stat mai multe ore în comă înainte de a muri. Cu un an înainte, la Pașcani, un polițist și-a împușcat mortal soția care introdusese acțiune de divorț. Crima s-a produs în biroul acesteia de la locul de muncă și tot acolo s-a sinucis și polițistul imediat după ce a comis fapta. Bărbatul i-a cerut printr-un mesaj de adio verișoarei sale să aibă grijă de fiul lui de nouă ani și i-a indicat unde sunt actele casei și o sumă de bani. Un incident neferict s-a petrecut și în vara lui 2011 în București. Un polițist în vârstă de 32 de ani s-a sinucis după ce a crezut că și-a împușcat prietena. Cei doi se jucau cu arma polițistului când pistolul s-a descărcat, iar femeia a leșinat. Tânărul, fiind convins că a omorât-o, s-a sinucis imediat după aceea.

Bogdan Cristescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.