Președintele PNL, Crin Antonescu, a început deja să distribuie fluturași în care își face campanie pentru alegerile prezidențiale, chiar dacă, potrivit articolului 7 din Legea 35/2008, nu are voia să facă asta până cu 30 de zile înainte de data alegerilor. Adică până pe 22 octombrie.
„România o schimbăm noi toți“, scrie mare pe pliantul distribuit de oamenii lui Crin, care pe față are poza acestuia și sigla PNL. Pe spate se găsește nelipsitul calendar și un text în care liderul liberal se proclamă cel care va reda România românilor.
Liberalii au devenit deja experți la starturi furate în campania electorală, cel mai bun exemplu fiind parlamentarele din 2008, când fostul premier Călin Popescu Tăriceanu avea amplasate bannere imense în județul Ilfov cu mai bine de o săptămână înainte de data la care legea o permitea.
Ceilalți candidați liberali adoptau o altă tactică – împărțeau pliante cu ei în care pretindeau că promovează votul uninominal, „driblând“ astfel elegant legea.
Campania cu pliante nu e nici pe departe prima tentativă a lui Crin de a se promova ocolind legea electorală. De săptămâni bune, candidatul liberal se promovează pe Internet prin intermediul mesajelor de tip „spam“, adică acele mesaje nesolicitate care ajung în adresa ta de poștă electronică.
Strădaniile liderului PNL vin în contextul în care e cotat cu șansa a treia în sondaje, după Traian Băsescu și Mircea Geoană și e amenințat de probabila candidatură a lui Sorin Oprescu.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane