„Privilegiile și imunitățile Consiliului Europei nu se aplică în cazul GabrieleiBârsan, președinta Secției contencios administrativ a instanței supreme, soția judecătorului român la CEDO, Corneliu Bârsan” a decis CSM care a mai precizat că „privilegiile privesc statul acreditar, nu cel acreditant”. CSM a făcut publică motivarea hotărârii plenului său, din 18 octombrie, prin care a fost respinsă contestația formulată de judecătoarea Gabriela Bîrsan, președintele Secției de Contencios Administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, împotriva hotărârii prin care Secția pentru judecători a CSM a aprobat procurorilor de la DNA efectuarea unei percheziții la domiciliul înaltului magistrat. "Încuviințarea poate fi considerată ca o măsură rațională de protecție, o garanție legală a consolidării principiilor constituționale privitoare la independența judecătorilor. De altfel, rațiunea prevederii încuviințării percheziției are la bază statutul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii, și anume de garantare a independenței justiției, motiv pentru care la analiza cererii de admitere a percheziției domiciliare, în cazul de față, Consiliul Superior al Magistraturii are în vedere acest lucru, dacă și în ce măsură printr-un astfel de posibil act procesual, cum este percheziția, în cazul concret al doamnei judecător Bîrsan se aduce atingere independenței justiției. Or, solicitarea de încuviințare a efectuării unei percheziții adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție nu avea, la momentul analizării de către Secția pentru judecători a cererii Direcției Național Anticorupție privind acordarea avizului, nici un element sau suspiciune că s-ar aduce atingere independenței justiției, fiind întrunite condițiile din perspectiva cărora Secția a apreciat că nu este afectată garanția la care s-a referit constituantul", se arată în hotărârea CSM. În plus, Plenul CSM arată că Secția pentru judecători a avut în vedere toate aceste aspecte în momentul emiterii Hotărârii 765/6 octombrie 2011 (prin care s-a încuviințat percheziția la domiciliul judecătoarei Bârsan, analizând admisibilitatea demersului solicitantului, legalitatea și oportunitatea emiterii avizului, fără a cerceta, însă, pe fond, temeinicia sau legalitatea măsurii percheziției, aspecte de competența instanței sesizate cu încuviințarea acestui mijloc de probă. În ședința Plenului Consiliului superior al Magistraturii din data de 18 octombrie 2011, judecătoarea Gabriela Victoria Bârsan a fost reprezentată de avocatul Corneliu Liviu Popescu. Ea a contestat decizia Secției pentru judecători a CSM prin care s-a încuviințat percheziția la domiciliul său. "Având cuvântul în susținerea contestației formulate, avocatul a evidențiat faptul că prezenta contestație este o contestație împotriva hotărârii unei Secții a Consiliului Superior al Magistraturii, hotărâre care privește drepturile magistraților, prin urmare sunt aplicabile dispozițiile speciale derogatorii din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și, potrivit art. 29 alin. 7 din această lege hotărârea Plenului este supusă recursului la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei curți de Casație și Justiție. Pe cale de consecință, rezultă că această procedură este o procedură jurisdicțională. Este o jurisdicție administrativă de primă instanță împotriva hotărârii de secție, care poate fi recurată la Înalta Curte. Invocând împrejurarea că este vorba de o procedură jurisdicțională deosebită de o procedură administrativă prealabilă, exigențele imparțialității membrilor organului jurisdicționat, avocatul a formulat, în scris, o cerere de recuzare a acelora dintre membrii Secției pentru judecători care au adoptat hotărârea contestată și a acelora care au adoptat hotărârea din 18.10.2011, de respingere a plângerii prealabile, formulate de domnul Corneliu Bîrsan, soțul doamnei judecător Gabriela Victoria Bîrsan.
Analizând, cu prioritate, cererea de recuzare formulată, plenul Consiliului Superior al Magistraturii reține următoarele: Potrivit prevederilor art. 134 alin 32 din Constituția României și ale art. 44 alin 1 din legea nr 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, pentru faptele prevăzute în Legea nr. 303/2004.
În raport cu dispozițiile legale, plenul Consiliului Superior al magistraturii reține că rolul său de instanță de judecată se regăsește numai în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor iar pentru soluționarea contestațiilor formulate de judecători și procurori împotriva hotărârilor pronunțate de secțiile Consiliului Superior al magistraturii, cu excepția celor date în materie disciplinară, plenul este o structură administrativă funcțională.
Prin urmare, plenul CSM apreciază că dispozițiile Codului de procedură civilă privind instituția incompatibilității, abțuinerii și recuzării nu sunt aplicabile în procedura soluționării prezentei contestații, astfel că cererea de recuzare formulată este inadmisibilă.
Asupra solicitării avocatului de comunicare a hotărârii atacate, plenul arată că, potrivit art. 26.2 al 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a CSM, aprobat prin Hotărârea 326/24.08.2005 a plenului Consiliului, hotărârile prin care secțiile Consiliului soluționează cererile privind încuviințarea precheziției la domiciliul unui judecător, procuror sau magistrat-asistent, a reținerii sau arestării nu se publică, iar, în confirmitate cu dispozițiile art. 26.3. alin 2 din același act normativ, dosarul de încuviințare și anexele acestuia nu pot fi consultate și copiate, iar informațiile în legătură cu documentele conținute de acestea nu pot fi comunicate. Mai mult, deși a suferit numeroase modificări legislative în această privință după anul 1990, Codul de procedură penală prevede implicit lipsa de publicitate a fazei de urmărire penală. Hotărârea de încuviințare a percheziției constituie un act al dosarului de urmărire penală, dosar a cărui examinare se poate face cu încuviințarea procurorului care îl instrumentează. Față de aceste dispoziții legale, plenul CSM a respins solicitarea de comunicare a hotărârii atacate. Analizând fondul contestației formulate și documentele atașate, plenul reține că, în concordanță cu opinia în materie a Curții Constituționale (deciziile 53/2000, 4 /2004 și 433/2004), apreciază că încuviințarea secției pentru efectuarea unei percheziții domiciliare reprezintă atât o condiție de procedibilitate, care face corp comun cu actele prin care a fost dispusă măsura percheziției, cât și un act administrativ, având o natură juridică mixtă. În acest sens, hotărârea Secției pentru judecători ca și o condiție prealabilă, de procedibilitate, pentru efectuarea unei percheziții, nu are existenă de sine stătătoare, în această materie, decât în considerarea dispoziției pe care instanța o ia în ce privește admiterea cererii de percheziție domiciliară a magistratului, dar, în același timp, de existența căreia depinde dispoziția dată de instanță cu privire la percheziție.
Fiecare stat are dreptul să protejeze resortisanților săi, persoane fizice sau juridice, contra oricăror violări din partea autorităților statului de reședință sau cetățenilor acestuia.
"Locuința particulară a agentului diplomatic se bucură de aceeași inviolabilitate și de aceeași ocrotire ca și localurile misiunii", însă ele trebuie coroborate cu dispozițiile articolului 31 din Convenția de la Viena, care arată că "agentul diplomatic se bucură de imunitatea jurisdicție penală a statului acreditar, precum și cu prevederea că 'imunitatea de jurisdicție a agentului diplomatic în statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisidicția statului acreditant". Protocolul adițional 6 prevede privilegiile și imunitățile Consiliului Europei pentru trimiși diplomatici și soții (soțiile) lor și copiilor lor minori, însă acestea nu sunt acordate în interes personal, ci în vederea exercitării în totală independență a funcțiilor lor și conform dreptului internațional, "adică în ce privește statul acreditar, iar nu statul acreditant".
"Nicio altă dispoziție de drept internațional nu prevede o derogare pentru judecătorii internaționali, ori ubi lex non distinguit nec nos debernus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem-n.r.)", arată CSM.
Mediafax
