Cu câțiva ani în urmă, când a fost pus în fața acuzației că ar fi unul dintre marii capi ai corupției de pe meleagurile noastre „Golănasssul” S.O. Vântu s-a rățoit la toată lumea și a cerut imperativ: „Întăriți-vă statul!”. Probabil că știa el ce știa, din moment ce, până atunci, reușise, de foarte multe ori, să se strecoare printre degetele larg rășchirate ale justiției noastre libere și independente. Printre altele, cu mulți ani în urmă, prin 2004, el a fost scos de sub urmărirea penală printr-o decizie de SUP dată de procurorul Irinel Păun. Apoi, de-a lungul vremii, viața i-a fost adeseori ușurată prin decizii emise de diverși alți procurori și judecători. Ceea ce trebuie să reținem de aici este, însă, numele procurorului Irinel Păun. Putreziciunea din justiție a început să iasă la iveală, ceva mai târziu, odată cu scandalul în care au fost implicați senatorul Cătălin Voicu împreună cu judecătorul Florin Costiniu, magistrat de rang înalt al instanței supreme.
Dar cea mai recentă „radiografie”, care a developat relațiile stabilite între interlopi și anumiți reprezentanți ai lumii justiției este exoticul scandal care le-a adus în centrul atenției pe Melissa și Vanesa, cele două vrăjitorese țigănci care au pus mână de la mână și au jecmănit-o pe mahalagioaica starletă Oana Zăvoranu. După o scurtă perioadă în care marea televizionistă a luat cu asalt micile ecrane, unde a povestit cu lux de amănunte cum a fost ea prostită de cele două țigănci semianalfabete care ba i-au arătat „Gongoiul” ba i-au ciordit mașina sub pretext că ar fi potopită de blesteme, afacerea „Vrăjitoarelor din Chitila” a luat o turnură pe cât de stranie pe atât de neașteptată. În urma unei solicitări a procurorilor DNA, Consiliul Superior al Magistraturii a încuviințat, miercuri, reținerea și arestarea preventivă a procurorului Maximilian Ion Bălășescu. Adică exact a omului legii care le-a anchetat pe țigăncile care au țepuit-o pe Zăvoranca. Conform comunicatelor oficiale, Procurorul Maximilian Bălășescu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, a fost reținut pentru că ar fi cerut 300.000 de euro de la un denunțător, pentru a-l cerceta pe acesta într-un dosar disjuns în care ulterior urma să adopte o soluție de scoatere de sub urmărire penală. Din Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale întocmită de procurori rezultă că, în ianuarie 2012, Maximilian Bălășescu, în calitatea sa de procuror, a pretins de la un denunțător, prin intermediari, suma de 300.000 euro, în două tranșe. În schimbul banilor, el urma să dispună ridicarea măsurărilor asiguratorii luate față de denunțător, în dosarul în care acesta era cercetat, alături de alte persoane, pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Totodată, procurorul urma să dispună, cu privire la același denunțător, disjungerea cauzei și formarea unui dosar separat în care, ulterior, să adopte o soluție de scoatere de sub urmărire penală.
Omul „Cămătarilor”?
Alături de Bălășescu, în această cauză mai sunt urmăriți penal și Marian Cristian Ene și Marian Simirianu, acuzați pentru complicitate la luare de mită. Deosebit de interesant, acesta din urmă face parte din clanul Cămătarilor, și a fost condamnat deja în două dintre dosarele fraților Ion și Vasile Balint. Mda, acest Simirianu era, bineînțeles, cea mai bună companie a unui procuror care ancheta un caz deosebit de încâlcit, în care interlopul avea un rol deosebit de important. Strânsa lor legătură aproape că te face să crezi că, departe de a fi doar „omul legii”, cel pe care prietenii îl alintă „Max” Bălășescu era, de fapt, un apropiat al interlopului.
„Frăția„ procurorilor
O stranie coincidență a făcut ca, tot în această perioadă, să intre pe mâna justiției și procurorul Mihai Betelie, șeful Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, care a fost arestat încă de pe 26 ianuarie pentru fapte de corupție. Printre alte încălcări ale legii acesta este acuzat și pentru „divulgarea unor informații”, prin care el l-ar fi favorizat exact pe procurorul Max Bălășescu. Concret, el l-ar fi anunțat pe colegul său de la Parchetul Ilfov că este pus sub urmărire, inclusiv prin ascultarea telefoanelor de către anchetatorii Direcției Naționale Anticorupție. De ce ar fi făcut el acest gest de bunăvoință? Asta urmează să fie stabilit de către anchetatori. La început am pomenit numele procurorului Irinel Păun, omul de încredere, sau măcar ajutorul de nădejde, al lui SOV în vremuri de restriște. Acesta împreună cu Betelie și Bălășescu au ceva în comun: în toamna anului trecut, toți trei s-au înscris la concursul pentru ocuparea unui post de inspector pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Cu toate că, la un moment dat Irinel Păun a fost verificat, tot de către CSM, în legătură cu modul în care, cu multă vreme în urmă,a dat SUP-ul favorabil lui Vântu, el a primit aviz favorabil pentru a participa la acest concurs. Cum la fel de lejer a fost acceptată și candidatura procurorilor Betelie și Bălășescu. Cu toate acestea, cei trei nu au mai apucat să participe și la „confruntarea finală” pentru ocuparea unui post de inspector în cadrul CSM. În mod ciudat, cu doar câteva zile înaintea concursului ”toți Doamne și toți trei”, și-au anunțat retragerea, din nu se știe ce motive, din „cursă”. CSM ne-a confirmat retragerea lor, dar și faptul că nici unul dintre concurenți nu este obligat să explice motivele retragerii. Așa că nu avem de unde să știm ce a stat concret la baza deciziei fiecăruia dintre cei trei. Dar un lucru este clar: CSM a trecut, „la mustață” de situația de a ajunge să numere în rândurile sale, dintr-o lovitură, un apropiat al „Golanasssului” S.O.Vîntu și un om aflat în relații „de afaceri” cu clanul Cămătarilor. Cât despre Betelie, despre acesta se știe că, în timpul său liber, se ocupă de coordonarea unei firme specializată și salubritate. Iar un procuror „gunoier” care să se alăture primilor doi era tot ceea ce mai lipsea Consiliului Superior al Magistraturii.
Vasile Surcel