Home Actualitate CSM: Băsescu, Udrea și Cristoiu au afectat independența justiției

CSM: Băsescu, Udrea și Cristoiu au afectat independența justiției

DISTRIBUIŢI

Plenul CSM a decis, miercuri, ca prin mai multe afirmatii lansate in spatiul public, Traian Basescu, Elena Udrea si jurnalistii Ion Cristoiu si Mihai Enciu au adus „atingere independentei si impartialitatii” procurorilor DNA, precum si independentei sistemului judiciar in ansamblul sau.

CSM a avut de analizat mai multe rapoarte intocmite de Inspectia Judiciara, conform comunicatelor de presa postate, miercuri, pe site-ul CSM.

Primul dintre acestea se refera la mesajele lansate in spatiul public in perioada 9.02.2015 – 19.03.2015 de acestia.

„Inspectia Judiciara a apreciat ca articolele, comentariile si postarile mentionate referitoare la o relatie de colaborare in afara cadrului legal dintre Directia Nationala Anticoruptie si Serviciul Roman de Informatii, menita a ‘decapita toate institutiile importante din Romania’ si ‘avand ca tinta finala schimbarea majoritatii parlamentare si a executivului’, acreditarea ideii ca DNA este implicata in jocuri politice prin acordarea unei protectii anumitor lideri politici, ca nu exista egalitate in fata legii deoarece persoane acuzate de coruptie nu sunt cercetate de DNA, ca procurorii raspund unor comenzi politice prin masurile preventive dispuse in cauzele penale instrumentate, ca intre procurorii DNA si cei din cadrul PICCJ ar fi o lupta, sunt lipsite de suport obiectiv si contribuie la decredibilizarea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie prin inducerea in randul opiniei publice a ideii ca activitatea acestora nu se desfasoara in limitele cadrului legal”, se arata in comunicatul CSM.

In plus, consiliul a apreciat ca atat comentariile, cat si materialele de presa respectiva „sunt de natura a acredita ideea unei functionari anormale si incorecte a sistemului judiciar ca urmare a interventiei politicului si a altor structuri sau persoane in justitie”, apreciind ca „o asemenea idee are drept consecinta alterarea increderii opiniei publice in competenta, corectitudinea si probitatea magistratilor”.

CSM a mai constatat ca „o astfel de campanie mediatica bazata pe speculatii nefondate, neverificate si de natura a crea confuzii, cu extrapolarea nemultumirilor referitoare la instrumentarea unei anumite cauze asupra intregului sistem judiciar, aduce atingere principiului constitutional al separatiei puterilor in stat”.

De asemenea, plenul Consiliului a apreciat ca articolele, comentariile si postarile mentionate „au depasit limitele admisibile ale discursului public politic si ale libertatii de exprimare”.

Tot miercuri, plenul CSM a analizat declaratiile facute de Traian Basescu in cadrul emisiunii „X – Press”, difuzata in data de 06.04.2015 la postul de televiziune B1 TV, referitoare la activitatea unor magistrati, dar si la alte activitati desfasurate in cadrul sistemului judiciar, constatand ca ele „sunt de natura sa aduca atingere independentei sistemului judiciar in ansamblul sau”.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.