Dezvăluirea făcută de ministrul Raluca Prună a pus România pe jar. Procurorul Gheorghe Muscalu, membru al CSM, a propus, joi, în plen, ca instituția să se adreseze Casei Naționale de Pensii în privința acestei situații.
„Indiferent cum ar interpreta un judecător legea, iar legea de acum, articolul 81, alineatul 1 este foarte clar și corelează și cu 81, alineatul 3. Pensia se stabilește în raport de indemnizația obținută în ultima lună de activitate. Nimeni nu poate să aibă într-o lună de activitate indemnizație de 130.000 de lei, astfel încât să obțină o pensie de 100.000 de lei. Chiar dacă mergem pe legea veche, anterior modificării, în care se spunea media veniturilor pe ultimele 12 luni, nu se poate ajunge la așa ceva, pentru că drepturile salariale restante obținute și recunoscute prin hotărâri judecătorești nu reprezintă venituri lunare. (…) Vă propun să solicităm Casei Naționale de Pensii cuantumul pensiilor mărite peste 20.000 de lei, după care eu cred că trebuie verificat modul în care au fost aplicate aceste pensii. (…) Mă mâhnește faptul că există la acest moment în sistem, dacă există, oameni care au pensii de zeci de mii de lei”, a afirmat Muscalu.
Propunerea a fost acceptată de ceilalți membri CSM care au fost de acord cu o asemenea solicitare dar ea să se refere doar la pensiile în cuantum de 100.000 de lei și peste.
Ministerul Justiției a informat marți că în România există 60 de judecători care primesc pensii mai mari de un miliard de lei vechi lunar și 920 de judecători pensionați și 1771 de grefieri pensionați primesc bani de chirie de la stat. Datele nu privesc judecătorii din CSM și aparatul tehnic, pentru care CSM are date, nici procurori și grefieri din parchete pentru care Ministerul public are date.