Home Actualitate CSM : mumă pentru judecători, ciumă pentru justiție

CSM : mumă pentru judecători, ciumă pentru justiție

DISTRIBUIŢI

Consiliul Superior al Magistraturii a demonstrat, încă odată, că în loc să fie preocupat de eficiențăța actului de justiție, este doar un soi de sindicat al unor magistrații care nu ratează nici o ocazie de a se văicări cåt sunt de asupriți și obijduiți. Cînd de fapt, pentru ei  celeritatea atåt de invocată în ultima vreme  este doar o vorbă în vånt care nu valorează nici cåt o ceapă degerată. În aceste zile, CSM nu s-a sfiit să acuze niște pretinse imixtiuni politice venite, chipurile, de peste mari și țări, tocmai din partea ambasadorului Romåniei la Berlin. și asta pentru că, sătul să mai tot spere că justiția noastră va mai binevoi vreodată să-și facă datoria, un cetățean german originar din Romånia a cerut ajutorul unei alte instituții a statului nostru.
Concret, Consiliul Superior al Magistraturii susține că ambasadorul romån la Berlin, Lazăr Comănescu, ar fi intervenit în activitatea unor magistrați brașoveni. Motiv pentru care CSM a și anunțat că va cere Ministerului Afacerilor de Externe îsă înceteze astfel de presiuni considerate periculoase pentru sistemul judiciar. Această reacție oficială a fost provocată de solicitarea a patru magistrați de la Tribunalul Brașov care, în primăvara acestui an, s-au plîns că au primit o scrisoare de la Ambasada Romåniei de la Berlin pentru a interveni în cazul unei cetățean german care are pe rol un dosar civil, judecat la Brasov. Gåndindu-ne că s-ar putea că magistrații ar putea fi îndreptățiți să reclame o astfel de imixtiune, am solititat CSM textul integral al scrisorii ambasadorului. Text care demonstrează însă că lucrurile nu sunt, întotdeauna, exact ceea ce par a fi. Iată ce le-a scris ambasadorul Comănescu judecătorilor brașoveni: „Doamnă președinte. Am primit din partea domnului … născut în Brașov, în  prezent cetățean german, autorul a numeroase invenții din domeniul industriei automobilistice, o solicitare de sprijin, în vederea soluționării problemei cu care se confruntă, de aproape un deceniu, privind recunoașterea dreptului de proprietate asupra unor  terenuri aparținînd familiei sale, care au fost atribuite ilegal unei alte persoane. Cauza face obiectul unui proces de cumpărare de titluri deschis la Judecătoria Brașov, în dosarul nr… precum și a unui proces de anulare absolută a unor falsuri, care a fost suspendat fără motivare. Prin recrsul depus la Tribunalul Brașov, familia…. a solicitat repunerea pe rol, termenul fixat de instanță fiind 13.01.2010, dosar nr…al Tribunalului Brașov. În măsura în care va continua să întîmpine dificultăți, domnul…. care este o persoană publică în mediul de afaceri, politic și jurnalistic german, ne-a lăsat să înțelegem că se va  vedea nevoit să apeleze și la sprijinul acestora medii pentru ca soluționarea acestei cauze să nu mai fie tergiversată. Rog prin urmare ca solicitarea domnului… să fie analizată cu maximum de atenție. Cu speranța că voi fi informat asupra deciziilor pe care le veți lua, vă rog doamnă prețedinte să primiți asigurarea întregii mele considerațiuni“.  Aceasta este scrisoarea incriminată atît de magistații brașoveni cît și de CSM-ul care le sare în apărare, dar care este considerată de către MAE un simplu act de informare. „Scrisoarea transmisă de ambasadorul Romåniei la Berlin, Lazăr Comănescu, nu are nimic de-a face cu vreo intenție de presiune sau influențare, ci este pur și simplu o informare a unei autorități din Romånia despre sesizarea primită de ambasadă, de la un cetățean străin“, a precizat MAE la solicitarea MEDIAFAX.  Să recapitulăm: un neamț care a avut ghinionul de a se fi născut în Romånia încearcă să recupereze niște terenuri ale familiei sale. Terenuri care, cu siguranță sunt amplasate într-o zonă de mare interes imobiliar. Terenuri care, după cum se obișnuiește pe la noi au fost atribuite, în baza unor acte falsificate, altor persoane. Procedura vă pare cumva cunoscută? Bineînțeles că da! Aici, în București, au existat cîteva rețele compuse din angajați ai primăriilor , avocați și notari care, ajutați de magistrați de la diverse instanțe au pus la punct numeroase îinginerii judiciare care i-au pus în posesia unor terenuri aflate în zone scumpe ale Capitalei. Nu spunem, că asta s-a întîmplat, cu siguranță și la Brașov. Dar faptul că  neamțul invocă niște acte falsificate ar fi trebuit să-i pună pe gînduri pe șefii cei mari de la CSM, care, fără a se amesteca în mersul justiției brașovene ar fi trebuit, poate, să analizeze și acest aspect. Nu au făcut-o pentru că nu au fost curioși? Foarte bine! Dar măcar faptul că acest proces se tîrîe prin sălile de judecată de aproape un deceniu, tot ar fi trebuit să le spună ceva despre cheful de muncă al magistraților brașoveni. Și, cu siguranță, că înainte de a sări în capul unui ambasador care, într-un mod politicos- diplomatic, a încercat să facă  în așa fel încît să nu mai fim ciuca bășcăliei internaționale și să nu intrăm iarăși în gura lumii întregi din cauza putoroțeniei de care dă dovadă justiția noastre. O justiție care se tårîie în pas de melc grăbit și pentru care timpul necesar soluționării unui dosar se calculează în decenii.

Vasile Surcel

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.