Dovedit în această vară într-o anchetă făcută de ziarul „Curentul“ ca o slugă pupincuristă a pușcăriabilului eolian pe suma de două miliarde de arginți, plătită din casieria iRealității, aisbergul presei românești, Cristian Tudor Popescu, se face și de această dată preș la picioarele slute ale lui SOV, un câine care nu vrea să muște mâna care l-a hrănit. Trebuie totuși să recunoaștem că această consecvență și persistență în mizerie și minciună nu poate fi decât o marcă înregistrată a înaltei școli de jurnalism care poartă efigia escrocheriei paralitice a lui Vîntu.
Toată lumea a putut citi fragmentele din cea mai nouă nuvelă: „Sorin. File de poveste“, texte care ne-au convins, încă o dată, dacă mai era nevoie, că avem de-a face cu un om care vrea să transforme România în moșia proprie pe care românii ar trebui să o slujească în mod medieval, drept șerbi sau iobagi. Nu am ales degeaba acest ultim termen, deoarece acestui personaj abject numit Sorin Ovidiu Vîntu îi plăcea să se alinte pe buzele sale cu simbolul falic atunci când vorbea cu ciracii săi, de altfel niște domni cu ștaif ai presei românești.
Slugi cu chip de judecători
Revenind la slugi – pardon, domni -, în acest „hall of shame“ se încadrează și dezaxatul CTP care, de la înălțimea pornirilor sale paranoice, ne dă în fiecare zi lecții de moralitate și verticalitate jurnalistică în cotidianul „Gândul“. Acel gând controlat pe care CTP, Chirieac, Roșca Stănescu sau Tatulici și alte euglene verzi ale mass-mediei românești încearcă să îl așeze liniștit în cutia craniană a românilor printr-o reeditare a „fenomenului Pitești“. Titlul editorialului de ieri din ziarul „Gândul“ – Între „slugile lui SOV“ și „dușmanii poporului“ – nu este decât o încercare perfidă a CTP-ului de a se poziționa într-o stare de echilibru între supușii media ai lui Vîntu și opinia publică dezaprobatoare. Un soi de judecător moral fără parti-pris-uri, un moralist desăvârșit. Un fel de rabin de Huși care dă dreptate tuturor. Da’ mai mult lui Vîntu, că de… arginții nu se topesc, ei merg la bancă.
Domnul Vîntu și președintele Băsescu
Editorialul cetepist debutează nostalgic cu imaginea unei convorbiri telefonice între semnatar și SOV. Indignat, sculer-matrițerul convertit după revoluție sub mantaua lui Tatulici la „ziaristologie“ ne povestește cu tâlc despre cum nu crede el că limbajul pe care SOV îl folosește în stenograme cu argații lui este unul real. „Nu a pronunțat cuvintele p…ă, f…t, morți, muie, care împănează stenogramele date acum publicității. Niciodată dl Vîntu nu a folosit obscenități în dialogul cu subsemnatul. Niciodată nu mi s-a adresat altfel decât cu pluralul de politețe“, scrie omul bolnav al presei românești. În schimb, „președintele Băsescu“ a fost subiectul discuției lor, pe care SOV l-a etichetat drept un pericol pentru democrație, etichetă care i se pare foarte normală „versantului moralității“. Acest capitalist cu chip de om din clasa muncitoare de la atelierele Grivița.
Și cu Vîntu-n spate, și cu sufletu-n rai
În aceeași logică ambiguă învățată de la maestrul combinațiilor manipulatoare, Mihai Tatulici, CTP opinează că e normal, ca mogul, să-și bage coada în politica editorială, dar în același timp să se facă un jurnalism curat. Un fel de scenetă caragialiană. Cum vine asta, coane Tudorică? „În principiu, un patron are dreptul să ceară publicației sau televiziunii pe care o deține o anumită politică editorială, dictată de interesele lui personale. Dar niciun interes nu-i dă dreptul să înlocuiască regulile profesionale ale gazetăriei cu bunul său plac“, explică „echilibratul“ dezechilibrat CTP. În următoarele rânduri, bătrâna năpârcă de presă ne explică el deontologic cum tocmai astfel de practici din partea mogulilor l-au convins pe el să își dea demisia din funcția de președinte al Clubului Român de Presă. Nu tocmai lașitatea de a se lupta cu aceștia ca un adevărat „versant al moralității“. Cu toate acestea, emisiunea sa, Cap și Pajură, realizată alături de celălalt deontolog disident, Emil Hurezeanu, rula liniștit la coșmelia media numită iRealitatea TV.
CTP și suptul la doi moguli
Pentru a se erija în mare deontolog și virgină neîntinată de siluitorul SOV, CTP a continuat pe linia aceasta de rebel. În realitate, după suspendarea emisiunii de la Realitatea, strungarul-editorialist a continuat să pape două miliarde de lei vechi de la casieria lui Vîntu, fapt demonstrat cu dovezi palpabile de către ziarul „Curentul“ în cadrul serialului în patru episoade „Rețeaua Vîntu“ din această vară. În realitate nu a fost nicio ceartă între SOV și CTP. Mișcarea a fost bine gândită de Tatulici în laboratoarele de spălare a creierelor numite Realitatea Media. Așa-numita disidență a CTP trebuia să confere credibilitate televiziunii lui SOV. Acesta era foarte des invitat, prin intervenții telefonice, să țină hangul trubadurilor politruci din platourile iRealității. Practic, un fel de structură paralelă, aparent independentă, care să pară neimplicată în lupta antiputere, dar în același timp să susțină politica editorială a Realității. Pentru asta au fost cele două miliarde de lei vechi din acte, deși CTP nu mai avea nici în clin, nici în mânecă, la vedere, ceva cu Realitatea. Practic, sugea la doi moguli – SOV și Sârbu. Oare zicea săru’ mâna?
Pe aripile „gândului“
De multe ori s-a pus întrebarea de unde a avut CTP bani să facă în 2005 ziarul „Gândul“. Tot de atâtea ori ni s-a servit varianta romantică potrivit căreia sărăcuții șefi de la „Adevărul“ și-ar fi scos de la șosetă și saltea ultimele economii. Probabil cele de înmormântare. Dar nu a fost așa. Ziarul „Curentul“ a scris luna trecută care a fost sursa reală a banilor pentru ziarul „patronului cu gecuță de Europa care se plimbă cu o Dacie amărâtă“. În ianuarie 2007, Cristian Sima, fost membru al Consiliului de Administrație al Bursei de Valori București, a declarat într-un interviu că ziarul „Gândul“ a fost făcut cu banii lui Vîntu. Intermediarul afacerii „Gândul“ dintre fosta gașcă de strungari de la „Scânteia“ și Nuș a fost tocmai „poetul-portofel“, Mircea „CNSAS“ Dinescu. Acesta a fost „peștele“ care a intermediat „partida de jurnalism“ dintre CTP și SOV. „Contextul în care Cristian Sima a aflat de legătura dintre Vîntu și fondarea jucăriei lui CTP, Gândul, era legat de intenția lui SOV de a încerca, în 2005, să pună mâna pe Fondul Proprietatea, cu banii obținuți dintr-un fond de investiții cu emisiune continuă controlat de SOV, care ar fi vrut să-l utilizeze drept paravan pe Sima. Acesta a fost adus de Mircea Dinescu la întâlnirea prelungită desfășurată la Otopeni, pe terenul lui Vîntu, cu prilejul punerii bazelor cotidianului «Gândul»“, scria recent ziarul nostru. După asta știm cu toții ce a urmat, un ziar născut din incestul jurnalisto-mogulic dintre SOV și CTP. „Despre ce vorbim aici?“, ca să-l cităm pe șantajistul Chirieac. Despre scheme și campanii de manipulare a opiniei publice pentru dărâmarea în funcție de interes a structurilor de putere ale statului român de drept. Oare asta nu vă miroase a chestiune de siguranță națională, nea’ CTP-ule? Dar matale probabil nu ai de unde să știi ce e siguranță națională. Poate de aia te-au numit și unii dintre cei mai informați oameni „kaghebist“, după care ai lăsat capul în jos bulversat. Probabil acolo în pământ ar trebui să îl ții, dar nu vei face asta pentru că această „chemare“ a ta te va face să lupți în continuare cu dușmanul de clasă!
