Miercuri dupa-amiaza, conducerea Prefecturii Botosani s-a trezit cu un camion plin cu cartofi in fata institutiei. Nemultumit de faptul ca a fost intors de la frontiera si nu i s-a dat dreptul sa transporte marfa mentionata in Republica Moldova, un comerciant de peste Prut a venit cu masina incarcata cu noua tone de cartofi direct la Prefectura. El a parcat in fata institutiei, trecand peste semnalele care ii interziceau acest lucru si a cerut sa vorbeasca neaparat cu prefectul Costica Macaleti. Cu toate ca era trecut de ora 17.00, a reusit sa intre la acesta, solicitand sa i se dea acceptul de a parasi tara. Acestuia i se daduse dreptul sa treaca granita de catre Biroul Vamal de la Stanca-Costesti, insa Politia de Frontiera nu ii permitea sa paraseasca tara. Cum comerciantul din Moldova spunea ca la Stanca mai asteapta alte cateva camioane cu cartofi, iar perspectiva venirii acestora in fata Prefecturii nu era una tocmai de dorit, prefectul a luat legatura cu toti factorii implicati, pentru a-i rezolva problema basarabeanului. -Ceea ce s-a intamplat este cauzat de disfunctionalitatile care au aparut intre Directia Fitosanitara, Vama Stanca si Politia de Frontiera. Solutii se gasesc, dar trebuie purtat un dialog intre cele trei institutii. Daca acest lucru nu se va intampla, vom lua masuri-, a declarat prefectul Macaleti. Acesta s-a aratat suparat de cele intamplate, reprosand institutiilor mentionate ca TIR-urile de cartofi au ajuns sa parcheze in fata Prefecturii.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane