Home Actualitate Cum a explicat Abu-Andrew Cobra Tate în fața judecătoarelor, acuzația de viol

Cum a explicat Abu-Andrew Cobra Tate în fața judecătoarelor, acuzația de viol

DISTRIBUIŢI

Audiat la Curtea de Apel București, pe 10 ianuarie, Andrew Tate a explicat în fața completului format din două judecătoare cum s-a ajuns să fie acuzat de viol de către o moldoveancă.
Abu-Andrew a povestit că el a cunoscut-o pe tânăra moldoveancă în Londra a un club de striptease unde aceasta lucra și se droga. Ea l-ar fi rugat să o ia în România și el a fost de acord.
Deși din sms-urile dintre cei doi reiese că el a chemat-o în România și i-a promis că vor locui împreună, Andrew a spus în fața instanței că femeia a venit din proprie inițiativă în România și ea i-a cerut să locuiască împreună cu el, însă, el știind că ea este narcomană a plasat-o pe lângă asistenta lui, Georgiana Naghel.
Tate susține că moldoveanca îi dădea 12 ore de mesaje pe zi, că se întâlnea cu ea de două-trei ori pe săptămână, că a aflat că femeia se prostituează și atunci el i-a cerut să plece.

Femeia i-ar fi cerut, spune Andrew Tate, 200.000 de euro “ca să îi ia o casă surorii ei din Chișinău“ și cum el a refuzat-o, moldoveanca s-a răzbunat și peste 48 de ore a depus o plângere falsă de viol.

Finalul declarațiilor sale în fata judecătoarelor Curții de Apel București a fost unul demn de fanii săi de pe internet, Abu-Andrew aruncându-i în față completului de judecată că “aceasta nu este justiție” și că “istoria fantasmagorică lipsită de dovezi concrete nu va rezista mult timp, e timpul ca acest circ să se termine“.

Judecătoarele au respins cererea de eliberare.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.