Home Actualitate Cum au găsit autoritățile române soluții pentru a crește exporturile

Cum au găsit autoritățile române soluții pentru a crește exporturile

DISTRIBUIŢI

Raportul lunar al Institutului Național de Statistică privind resursele de energie dat publicității marți, 7 decembrie, ne dă o veste îmbucurătoare privind creșterea exportului de energie electrică.
Astfel, dacă în luna august a acestui an exportul de energie scăzuse cu 1106.8 milioane kWh, respectiv 48.1%, în luna septembrie scăderea a fost diminuată la  863.9 milioane kWh(35.1%), pentru ca în luna octombrie reușindu-se recordul ca scăderea să fie înjumătățită față de scăderea lunii august, adică la 538,7 milioane kWh(20,6%). Deși președintele Băsescu și guvernatorul BNR Mugur Isărescu au evidențiat în permanență necesitatea stimulării exporturilor, acest lucru se dovedește din ce în ce mai greu de realizat în toate domeniile. În domeniul delicat al energiei reprezentanții Electrica și ai Ministerului Economiei au găsit soluția prin care se poate crește exportul: încheierea de  contracte de energie exclusiv pentru export.
Astfel, Electrica SA se aprovizionează din „coșul de energie“ și vinde mai departe în vederea exportului. În luna septembrie a acestui an, Electrica a reușit încheierea a două contracte, unul de 300 și altul de 200 MWh, ambele pentru Serbia, ceea ce a dus la creșterea exportului și intern la stimularea producției de energie termică, în condițiile în care 2010 a fost un an hidrologic foarte bun, înregistråndu-se o producție record de energie hidro.
În acest context, producătorii de energie termică ce utilizează cărbunele ca materie primă nu-și mai găseau loc pe piața energiei, hidroenergia fiind preferată de cumpărători datorită prețului mai scăzut. Crearea coșului de energie produsă din diverse surse a făcut ca energia ofertată pentru export să devină competitivă din punctul de vedere al prețului pe piața energiei electrice din țara vecină.
Cei patru producători de energie Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari, Nuclearelectrica și Hidroelectrica înregistrează profit prin vånzarea celor 500 MWh, iar Complexul Turceni vinde în cadrul celor două contracte la cel mai mare preț cu care a våndut vreodată sau ar vinde pe piață sau direct, conform biroului de presă al Electrica SA. De asemenea, Electrica SA „a dat lovitura“ prin încheierea celor două contracte, profitul obținut din acestea asigurånd fondul de salarii pentru tot personalul companiei pe toată durata contractului!
Totodată, în momentul în care firma sårbească a început exportul energiei, Societatea Națională a Lignitului Oltenia și-a mărit producția și a evitat disponibilizările de personal pe care le preconiza în acest an.
Evident că imediat ce Electrica a încheiat contractele, mogulii Vîntu și Voiculescu au atacat imediat, prin trusturile lor de presă, susținând că această energie trebuia våndută intern și nu extern, „eventual băieților deștepți din energie“, la jumătate de preț am adăuga noi. Ceea ce nu vor să recunoască jurnaliștii „obiectivi“ ai mogulilor este că prin încheierea de contracte pentru export se stimulează producția internă de energie, menținåndu-se astfel locurile de muncă, societățile producătoare de energie își cresc profiturile, ceea ce înseamna taxe supli-mentare plătite la stat.
În plus, în momentul exportului, Serbia nefiind țară membră UE sau CEFTA, statul încasează comision vamal, iar Transelectrica, de asemenea companie de stat, încasează sume importante din transportul energiei și a taxelor de alocare a capacității transfrontaliere. Aceste creșteri ale veniturilor Transelectrica s-au reflectat în raportările aferente trimestrului III, cånd profitul operațional s-a majorat spectaculos de 10 ori față de aceeași perioadă a anului trecut. Rudnap SRL, firma care exporta energia în Serbia, este filiala romånească a concernului sårbesc Rudnap Group AD, avånd o experiență de peste 60 de ani în comerțul exterior, acest export fiind unul extrem de avantajos pentru Romånia.
Încheierea de către companiile aflate în subordinea Ministerului Economiei a cåt mai multor contracte profitabile pentru export ar putea fi soluția de ieșire cåt mai repede a Romåniei din criză.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.