Agenția de Strategii Guvernamentale a mai reușit să cheltuie aproximativ 53.000 de euro pentru un studiu care să confirme ceea ce se știe deja, anume că nici spaniolii nu agreează imigranții români, majoritatea lor dorindu-și ca aceștia să fie expulzați.
După ce alți peste 80.000 de euro au fost cheltuiți pentru un studiu, care a confirmat o stare de fapt despre care toată lumea știa, anume că italienilor nu le plac deloc românii care locuiesc în peninsulă, ASG a reușit să mai arunce pe fereastră încă 53.000 de euro pentru un alt studiu care arată că nici spaniolii nu sunt încântați de imigranții românii. Astfel, mai sus numitul dosument realizat de Mercury Research în parteneriat OpiPublic Data Sampling (Spania), la cererea ASG, concluzionează ca spaniolii percep creșterea șomajului ca fiind corelată cu numărul ridicat de imigranți. De asemenea, o proporție de 58% dintre cei intervievați au confirmat, dacă mai era nevoie, faptul că imigranții se integrează cu dificultate în societatea spaniolă, în timp ce doar 49% apreciază că Spania are de câștigat de pe urma imigranților. Datele studiului făcut pe o parte din populația Spaniei aproape că reconfirmă raportul făcut în Italia, una dintre concluzii fiind aceea că imigranții români atrag preponderent opinii negative și un grad de toleranță relativ scăzut. Cea mai frecventă asociere făcută în mod spontan românilor, în general, este aceea cu delincvența în proporție de 17%, apoi un procent de 10 % consideră românii ca fiind săraci, dar muncitori, și în căutarea unei vieți mai bune. Ca și italienii, spaniolii asociază România cu Dracula , Nicolae Ceaușescu, Nadia Comăneci și eventual câțiva fotbaliști, brandurile românești fiind o totală enigmă pentru ei. Eșantionul pe care a fost făcut studiul este considerat reprezentativ pentru populația-țintă, cu o eroare tolerată de aproximativ 3% la o probabilitate de 95%.