Home Actualitate Cum se vor desfășura cursurile la UVT

Cum se vor desfășura cursurile la UVT

DISTRIBUIŢI

Ca urmare a interesului public deosebit, exprimat des în această perioadă, privitor la modalitatea de desfășurare a procesului educațional la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) în semestrul I al anului universitar 2020-2021, vă transmitem câteva dintre deciziile luate de facultățile componente, în urma dezbaterilor și consultărilor interne din comunitatea UVT, urmând ca formalizarea acestor serii de decizii să fie adoptată în ședința Senatului UVT ce este programată pentru data de 24 septembrie. În acest sens, rectorul Universității de Vest din Timișoara subliniază: „Luăm în considerare și dezbatem contextul specific și implicațiile date de schimbarea formatului activităților educaționale, de la varianta clasică, față în față, la variantele de activități didactice desfășurate hibrid sau exclusiv online. Dezbaterile din comunitatea UVT și deciziile luate de consiliile facultăților au luat în considerare realitățile din fiecare facultate, departament și program de studiu din UVT, iar pe 24 septembrie vom avea o imagine completă, urmând ca deciziile să fie formalizate în ședința Senatului din 24 septembrie, când vom avea o grilă finală și oficială pentru modalitatea de desfășurare a procesului educațional la UVT în primul semestru al anului universitar. Avem în față un an universitar ce se va desfășura în format atipic, o provocare și un test de adaptare pentru noi toți, dascăli și studenți”.

Luând în considerare evoluția situației epidemiologice la nivel local, național și global și reglementările în vigoare cu privire la organizarea activităților în instituțiile de învățământ în condiții de siguranță pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, a fost elaborat scenariul de desfășurare a activităților didactice în semestrul I al anului universitar 2020-2021.

Astfel, după consultarea comunității UVT, facultățile cu programe de studii universitare din domenii vocaționale (arte, muzică, teatru, educație fizică și sport) și cele cu programe de studii universitare din domeniul științelor naturii și ale pământului (biologie, chimie, geografie, fizică), care presupun desfășurarea constantă de activități practice și de laborator, în care se impune prezența fizică a studenților în spațiile de desfășurare a activităților didactice, au optat pentru derularea procesului educațional în format blended-learning.

Acest format, blended-learning (hibrid/mixt), include activități de curs desfășurate preponderent online și activități de seminar și de laborator desfășurate preponderent în regim față în față.

Facultățile cu programe de studii universitare din domeniile științelor exacte (matematică și informatică), sociale (juridice, economice, psiho-sociologice etc.) și umaniste vor desfășura activitățile didactice integral în regim online, pentru a asigura siguranța tuturor participanților la procesul educațional.

Așadar, în urma deciziilor adoptate de facultățile UVT, în semestrul I al anului universitar 2020-2021 procesul educațional se va desfășura astfel:

  • Facultatea de Arte și Design – hibrid;
  • Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie
  • toate programele de studii universitare de licență, anul I – hibrid;
  • toate programele de studii universitare din domeniul Chimie, toți anii de studiu – hibrid;
  • programele de studii universitare din domeniile Biologie, Biochimie și Geografie, cu excepția anului I al ciclului de studii universitare de licență – exclusiv online;
  • Facultatea de Drept – exclusiv online;
  • Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor – exclusiv online;
  • Facultatea de Educație Fizică și Sport – hibrid;
  • Facultatea de Fizică – hibrid;
  • Facultate de Litere, Istorie și Teologie – exclusiv online;
  • Facultatea de Matematică și Informatică – exclusiv online;
  • Facultatea de Muzică și Teatru – hibrid;
  • Facultatea de Sociologie și Psihologie – exclusiv online;
  • Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării – exclusiv online.

Pentru toate programele de studii universitare și toți anii de studiu, anul universitar 2020-2021 va începe în data de 28 septembrie 2020, potrivit scenariului menționat mai sus (desfășurându-se în conformitate cu structura anului universitar adoptată de Senatul UVT).  În perioada următoare va fi elaborată o metodologie cu privire la desfășurarea procesului educațional în regim exclusiv online, respectiv în regim hibrid, prin care va fi detaliat modul de organizare a activităților didactice în aceste contexte, astfel că vom reveni cu informații spre voi în acest sens zilele viitoare. Scenariile prezentate mai sus sunt valabile pentru semestrul I al anului universitar 2020-2021.

Toate deciziile cu privire la modul de desfășurare a procesului educațional vor putea fi modificate periodic în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel local și național, cu aprobarea Senatului universitar și cu avizul Direcție de Sănătate Publică Timiș. În acest context, având în vedere prevederile Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și al Ministrului Sănătății nr. 5487/1494 din 31 august 2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, cu modificările și completările ulterioare, precum și prevederile Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1.456 din 25 august 2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unitățile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna și recreerea copiilor și tinerilor, capacitatea de cazare a UVT va scădea, în perioada în care normele de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 vor fi în vigoare, la aproape 30% din capacitatea totală de 3005 locuri. Astfel, repartizarea locurilor în căminele UVT trebuie reconfigurată ținând cont de noile reglementări.

Având în vedere această situație, în procesul de repartizare a locurilor de cazare în căminele UVT pentru primul semestrul al anului universitar următor vor avea prioritate studenții care urmează să desfășoare activități didactice care necesită prezența fizică în sediile universității.

Vom reveni, în perioada următoare, cu noi precizări și informații actualizate despre modalitatea de desfășurare a procesului educațional la UVT în noul an universitar.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.