Home Actualitate Curajosul doctorand obligat la plata a 5.000 de lei către bogătanul Tudorel...

Curajosul doctorand obligat la plata a 5.000 de lei către bogătanul Tudorel Toader face apel la donații

DISTRIBUIŢI

Silvian-Emanuel Man, doctorand la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, fost student al aceleiaşi universităţi şi unul dintre cei mai vocali contestatari ai lui Tudorel Toader, acuză o răzbunare cruntă din partea fostului ministru al Justiţiei. Concret, tânărul semnalează că Toader îi cere, în calitate de rector al universităţii ieşene, suma de 5000 de lei cheltuieli de judecată.

Man este somat de rectorul Toader să plătească aceşti bani în termen de 10 zile de la primirea notificării, în caz contrar urmând să fie executat silit.

Reamintim că Man a intrat în atenţia opiniei publice prin demersurile sale vizând demiterea fostului ministrul al Justiţiei Tudorel Toader din funcţia de rector a universităţii “Alexandru Ioan Cuza”.

Redăm postarea tânărului.

„Cât costă curajul?

Tudorel Toader tocmai mi-a emis prima ‘notă de plată’: 5.000 de lei pe care trebuie să îi plătesc până pe 19 august, altfel mă execută silit şi trebuie să îi plătesc şi prietenul executor judecătoresc. În plină vacanţă! De ce?

Se răzbună pentru tot ceea ce am făcut prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti dintr-un dosar pe care l-am pierdut (voi explica mai jos) şi în care Universitatea ‘Cuza’ şi-a angajat avocat, de frică că propriii consilieri juridici nu vor putea face faţă în instanţă.

Faptul că am criticat măsurile şi acţiunile lui Tudorel Toader în toţi aceşti ani şi că am fost principalul contestatar public al său din universitate m-a costat cel puţin 45.000 lei (circa 10.000 euro).

În comparaţie, Tudorel Toader are venituri lunare de circa 14.000 de euro! Adică el ‘câştigă’ 5000 de lei în 2-3 zile, iar eu trebuie să muncesc 2-3 luni doar pentru ei.

Ca să îi pot plăti am nevoie de ajutorul vostru!

Mă puteţi ajuta, donând:

RO32 RZBR 0000 0600 1510 3784

2. prin paypal la adresa https://www.paypal.me/silvianman

sau la e-mail-ul [email protected]

3. sau prin Revolut la nr. 04 0788.388.488 sau la revolut.me/silvianman

Cum am ajuns aici?

Pentru că începând din 2017 am fost alături de colegii din Liga Studenţilor (LS IAŞI) principalii contestatori ai lui Tudorel Toader din Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ din Iaşi:

– poziţii publice ferme de fiecare dată când a fost necesar, fie cu privire la activitatea lui de ministru al Justiţiei, fie cu privire la excesele de putere pe care le-a făcut ca rector (suspendat sau în funcţie); la acestea se adaugă cel puţin trei proteste organizate de noi şi avertizarea constantă a opiniei publice cu privire la acţiunile sale;

– discursul de la festivitatea promoţiei anterioare (2018) şi discursul de la absolvire (2019);

– prezenţa constantă la şedinţele Senatului UAIC, în care am taxat şi în anumite situaţii am reuşit să blochez, prin lobby şi vot, excesele de putere ale lui Toader;

– sesizarea CNATDCU în cazul tezei lui Codruţ Olaru de către Liga Studenţilor şi implicarea ca membru în Comisia de Etică în încercarea de a rezolva acest caz;

– provocarea acestuia la o dezbatere reală despre viitorul universităţii (a refuzat!) prin depunerea candidaturii mele pentru funcţia de rector al Universităţii ‘Cuza’.

Pentru toate aceste acţiuni mi-a fost afectat parcursul academic din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, de la bullying-ul suferit la anumite cursuri sau seminare, până la pierderea unor burse:

1. 12.000 lei – sunt dintr-o bursă de performanţă neacordată pentru perioada 2016-2017 pentru că proaspătul rector şi noul decan au refuzat să o acorde în anul respectiv după ce au văzut că am fost singurul care şi-a depus dosarul.’Mai vedem la anul… Nu am vrea ca, acordându-ţi bursa, să ne asociem cu numele tău.’ Mi s-a cerut şi să fiu mai… cuminte. Deja eram de peste 3 ani periculos pentru establishment-ul din UAIC, iar Toader intuia că i-aş putea face probleme, încă din vara lui 2016, când am intrat intempestiv peste el în birou (pentru că a refuzat un dialog programat) ca să îi pun pe masă nişte probleme stringente ale studenţilor. Atunci nu am făcut mare scandal cu bursa, am zis că depun din nou, în 2017.

2. Între timp, Toader ajunsese ministru al Justiţiei şi deja îi taxasem propunerile de modificare a legilor justiţiei şi condiţiile de admitere la INM, solicitându-i să aibă o dezbatere cu studenţii. Nu am făcut proteste, nu i-am zis că e prietenul penalilor etc. Încă! Am depus dosarul pentru bursa de performanţă cu tot ce trebuie: CV, materiale publicate sau în curs de publicare, dovada susţinerii unor comunicări la conferinţe naţionale, internaţionale etc. Două cadre didactice, apropiate lui Toader, m-au repezit atunci şi m-au întrebat dacă ‘nu am înţeles mesajul’. Nu mai eram bine primit în Facultate. Deja decanul îm’, iar poporul trebuia protejat de mine. Comisia de analiză (organizată neregulamentar) m-a tratat în mod ostil, negându-mi realizările şi ignorând prevederile din regulamentul de acordare a burselor. Au căutat tot felul de chichiţe ca să îmi invalideze dosarul, sustrăgând chiar înscrisuri din el la un moment dat. Nu am primit bursa. Încă 12.000 lei pierduţi! Ba chiar anumiţi indivizi partizani ai lui Toader s-au lansat într-o campanie de denigrare împotriva mea, că aş fi o nulitate academică, că nu aş avea rezultate ştiinţifice, că nu aş fi demn de statutul de student reprezentant pe care îl am etc.

Am dat Universitatea în judecată. Tribunalul nu a judecat după regulament (legalitate) şi a zis că ţine doar de oportunitate. Curtea de Apel a respins recursul pe o chestiune procedurală, discutabilă. Cheltuieli de judecată 3000 2000 lei, adică 5000 de lei.

Putea Universitatea să nu îmi ceară banii deloc (cum fac, de fapt, în general, universităţile în litigiile cu propriii studenţi) sau să mi-i ceară atunci, în 2019, când s-au comunicat hotărârile.

Notificarea de plată este răzbunarea lui Toader mai ales pentru ultimele mele „năzbâtii”:

A. Faptul că am făcut verificări asupra faptului că fiul său nu şi-a publicat teza de doctorat până să depună dosarul pentru gradul didactic de lector (exact cum a relatat presa) şi că am făcut demersuri ca Senatul să îi respingă dosarul pentru post.

B. Implicarea mea directă în dosarele din justiţie legate de teza de doctorat plagiată a procurorului Codruţ Olaru, coordonat chiar de Toader.

3. În 2018 am dat admiterea la doctorat la Facultatea de Istorie. Am intrat la frecvenţă redusă, ceea ce înseamnă că nu am avut niciun beneficiu pe cale ferată ca doctorand (gratuitate/reducere), fiind obligat să îmi plătesc la preţ întreg toate deplasările pentru cercetare (umblat pe la arhive şi biblioteci, prin ţară). Nu am prins nici bursă de la minister, ci doar o bursă de la universitate, mai mică, de unde am pierdut, prin diferenţă, 21.000 de lei în 3 ani de doctorat, bani pe care îi puteam folosi pentru a-mi cumpăra cărţi şi a-mi finanţa deplasările pentru cercetare, în special pentru arhive din străinătate.

Corul Tudoreliştilor a avut grijă să mă avertizeze să nu îmi mai continui studiile la ‘Cuza’, dar şi să se laude şi să îmi confirme că prin intermediul unui membru din comisia de admitere, bun prieten cu Toader, nota mea a fost compromisă.

După admitere, un reprezentant al studenţilor din facultate, susţinător făţiş al lui Toader, a încercat să determine o situaţie de fapt prin care eu să nu semnez contractul în timp util, astfel încât să fiu exmatriculat şi un prieten de-al lui să-mi ia locul.

Am fost constant ameninţat prin interpuşi că nu voi termina doctoratul, că vor face tot posibilul ca să fiu exmatriculat, că am să fiu distrus, că îmi voi dori să nu fi existat etc. Cu rectoratul nu mai am niciun fel de dialog.

În trei ani de doctorat nu am primit niciun ban pentru deplasări, conferinţe etc.

La toate acestea adaug demonizarea mea constantă în universitate, în special, dar şi în oraş, în general. Susţinătorii lui au făcut tot posibilul să îmi murdărească imaginea în Universitate şi în Iaşi în cele mai abjecte feluri cu putinţă.

Nenorociţii ăştia lucrează cu o fineţe juridică extraordinară ca să poată evita rigorile legii.

Am fost şi victima unor infracţiuni legate de toate aceste evenimente, dar asupra acestui aspect şi a multor altora voi reveni ulterior.

Parcă toată lumea a uitat de Tudorel Toader după ce a plecat de la Ministerul Justiţiei. Dar el şi acoliţii săi nu au uitat să se răzbune pe mine şi să îmi facă viaţa un calvar.

Îţi revendici drepturile ca student? Iată ce păţeşti! Ce au făcut ‘reprezentanţii studenţilor’ şi asociaţiile care se laudă că le apără interesele în faţa acestor abuzuri? Au tăcut! Unele chiar au pactizat cu regimul.

Să mă întorc în trecut şi să fi făcut altă alegere? Nici gând! Cu ăştia trebuie luptat până la capăt!

Atât m-a costat pe mine curajul. Voi ce aţi fi făcut în locul meu?

 

1 COMENTARIU

  1. Nu e prima persoană care ajunge prin instanțe când ar trebui cu celeritate rez chestiunile adm. (a se vedea sutele de mii de procese de după legile fondului funciar apoi a cadastrului, și a caselor naționalizate). Pe de altă parte, ce era așa greu de precizat hiperleg.

    http://rolii.ro/hotarari/5d9fdf8de49009542500003a

    ca să aibă publicul-țintă o idee, de pildă că pentru o excepție ( care putea fi trecută cu vederea pentru a … vedea în fond de fapt -nu-i așa? – despre ce e vorba ) s-au cerut z lei

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.