ANTON VALERIU, primar al comunei Corbeanca, județul Ilfov și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost arestat pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită (două fapte din care una în formă continuată),
– spălare a banilor,
– instigare la spălare a banilor, în formă continuată;
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
1. În perioada 2011-2017, suspectul Anton Valeriu, în calitățile menționate mai sus, având spre soluționare cererea unei persoane de restituire a unui teren de 45 ha situat pe raza comunei Corbeanca, ar fi pretins și primit de la aceasta, prin intermediari (unul dintre aceștia fiind celălalt suspect reținut în prezenta cauză), suma de 1.418.581 euro, bani ce ar fi fost remiși după obținerea despăgubirilor bănești, ca urmare a aprobării dosarului de către A.N.R.P.
Pentru a fi disimulată adevărata proveniență a sumelor de bani primite cu titlu de mită, la instigarea suspectului Anton Valeriu, ar fi fost încheiate mai multe acte notariale autentificate prin care ar fi fost ascuns adevăratul beneficiar al sumei de bani menționate mai sus.
2. Într-un context asemănător, în perioada septembrie 2011 – iulie 2019, suspectul Anton Valeriu, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins de la persoane îndreptățite să li se restituite diverse suprafețe de teren, jumătate din drepturile revendicate pentru a efectua demersurile necesare în vederea soluționării favorabile a cererilor depuse de acestea.
După soluționarea cererilor, într-o manieră asemănătoare, suspectul Anton Valeriu ar fi intrat în posesia a șapte ha de pădure (vândută ulterior contra sumei totale de 1.554.695 euro), a nouă hectare de teren arabil (vândut în 2019 pentru suma de 450.000 euro) și a sumei de 475.318 euro.
valeriu ai belit -o !
haide bre, cum arestezi corbu de la corbeanca? omu are ochelari, e ‘telenctual deal nostru. cum a spalat banii? e imposibil: toată ziua zice fa-fa-fa, dar la nevasta nu la sapunuri si alea-alea