Judecătorii Curții de Apel București i-au interzis doctorului Burnei să mai profeseze pe perioada controlului judiciar.
Instanța a admis o contestație formulată de Burnei, dispunând înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, decizia fiind definitivă.
În perioada cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligații, printre care și aceea de a nu exercita profesia și de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele.
Solicitarea făcută instanței de profesor este surprinzătoare având în vedere că și-a recunoscut faptele de luare de mită și prin urmare se va lăsa cu o condamnare, pentru că arestul la domiciliu se scade din pedeapsă, pe când controlul judiciar nu.