Fostul presedinte al Curtii Constitutionale, Nicolae Popa, poate sa se considere noul presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dupa ce ieri membrii Consiliului Superior al Magistraturii l-au propus pentru investirea in aceasta functie. Adoptarea propunerii a fost o simpla formalitate, singura problema fiind gasirea altor doi contracandidati pentru a fi indeplinite criteriile cerute de lege. Astfel, din partea Ministerului Justitiei au fost propusi pentru a ocupa fotoliul de presedinte al celei mai importante instante din Romania Nicolae Popa, Gheorghe Buta si Theodor Mrejeru. Votul membrilor CSM a fost pur formal, ei nefiind abilitati sa aleaga intre cei trei, ci doar sa verifice daca indeplinesc conditiile cerute de lege si sa trimita propunerea presedintelui Romaniei. Atat Nicolae Popa, cat si Gheorghe Buta au fost numiti judecatori la Curtea Suprema de mai putin de o luna, motiv pentru care decizia de numire in functie a judecatorului Buta nefiind, inca, publicata in -Monitorul Oficial-. Pentru a respecta cel putin formal legea, membrii CSM au cazut de acord ca aceasta decizie sa fie publicata in cursul zilei de ieri, in consecinta Buta avand calitatea de magistrat si putand candida pentru presedintia Curtii.
Candidatura magistratului Theodor Mrejeru, singurul care are experienta de judecator la Curtea Suprema, unde a si ocupat functia de presedinte al Sectiei Contencios Administrativ, nici nu a mai contat. Dupa o jumatate de ora de elogii la adresa -profesorului- Popa, cel care i-a avut studenti pe aproape toti membrii CSM, si cateva minute de colegiale incurajari pentru Gheorghe Buta, membru in CSM, s-a trecut la vot. Atat Popa, cat si Buta au intrunit unanimitate, iar Mrejeru, majoritatea voturilor, toti trei fiind recomandati presedintelui.
O numire anuntata
Posibila numire a lui Nicolae Popa in funtia de presedinte al Curtii Supreme a fost anuntata chiar de catre fostul presedinte Paul Florea, care a sustinut in fata membrilor CSM si a ministrului justitiei, in cadrul sedintei, cand s-a dispus pensionarea sa, ca este inlaturat din funtie pentru a i se face loc lui Popa. -Premonitia- lui Paul Florea pare a fi cat se poate de corecta, Popa fiind numit judecator, iar la mai putin de luna, propus pentru functia de presedinte. Marele -avantaj- pe care il are fostul presedinte al Curtii Constitutionale este prietenia cu Ion Iliescu, cel care l-a numit si la Curtea Constitutionala. In rest, poate doar -lookul de presedinte-, dupa cum a declarat unul dintre membrii CSM in sedinta de ieri, mai poate sa-l ajute pe Nicolae Popa. Experienta sa este egala cu zero, el neavand niciodata o functie in magistratura, neluand parte la judecarea nici unei cauze. In plus, -profesorul universitar- Nicolae Popa, dupa cum ii place sa se recomande, este specialist in Teoria Generala a Dreptului, materie pe care a si predat-o la Facultatea de Drept, si nu in Drept penal, Civil, Contencios Admnistrativ sau Comercial. Dar ce mai conteaza competenta atunci cand ai un prieten de nadejde, asa cum este Ion Iliescu.
Sectiile Penala si Contencios au sefi
Noul presedinte al Sectiei Penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie va fi Anton Pandrea, in timp ce Sectia de Contencios administrativ va fi condusa de Constantin Furtuna. Membrii CSM au mai analizat, in sedinta de ieri, candidaturile lui Emil Ghergut si Petre Similean, pentru functia de presedinte al Sectiei Penale, si ale Rozaliei Ana Lazar si Theodor Mrejeru, pentru presedinte al Sectiei de Contencios Administrativ. CSM nu a luat in discutie candidaturile pentru functia de presedinte la Sectia Civila a Instantei Supreme, deoarece nu au fost analizate toate candidaturile, acestea fiind depuse chiar si in dimineata zilei de ieri.