Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu, cu concursul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe și al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Cum îl punctează foștii săi colegi vom vedea în cele ce urmează…
Astăzi – mărturia unui fost ofițer de informații
Fostul ofițer de informații Andrei Zărnescu, care în acea perioadă își desfășura activitatea în cadrul rezidenței legale a României din R.F. Germania, descrie pentru colegii ziariști de la „Periscop“ circumstanțele momentului dispariției lui Pacepa (intertitlurile și selecția textului aparțin redacției „Curentul“):
– Domnule Zărnescu, sunteți, am putea spune, unul dintre martorii oculari ai dispariției lui I.M. Pacepa… unul dintre primii ofițeri…
– Da, este adevărat. Cunosc cazul în desfășurarea lui, întrucât imediat după constatarea dispariției lui I.M. Pacepa, în dimineața zilei de 28 iulie 1978, la rezidența din R.F. Germania s-a constituit o Celulă de criză din care am făcut și eu parte.
– Cum s-a descoperit dispariția și ce a cuprins, în linii mari, prima telegramă care anunța în Centrală acest eveniment?
– Prima reacție a fost de consternare… în dimineața zilei de 28 iulie 1978, ofițerul desemnat să-l preia pe adjunctul șefului DIE de la un hotel situat în zona veche a orașului Köln, pentru a-l conduce la Aeroportul din Frankfurt/Main, a constatat că acesta nu este în cameră. Ușa era descuiată, televizorul în funcțiune, patul nefăcut și bagajul personal așezat pe noptieră.
Analiza acestor date a condus la următoarele variante posibile: răpire, aventură amoroasă cu urmări neprevăzute, hotelul fiind situat într-o zonă rău famată a orașului Köln, sau trădare. În prima telegramă transmisă în Centrală varianta trădării nu s-a menționat, considerându-se că este prematur pentru o asemenea concluzie.
– Ce a întreprins Celula de criză în continuare?
– Au fost luate măsuri specifice muncii de informații externe, pe care nu-mi propun să le dezvolt, și s-au declanșat investigații discrete în zona veche a orașului Köln, unde era situat hotelul în care înnoptase I.M. Pacepa. Cu fotografia acestuia în mână, au fost contactați barmani, picolițe, chelneri, oameni ai străzii etc., stabilindu-se că Pacepa fusese văzut în prezența a două persoane cu o seară înainte. Versiunea trădării începea să se contureze… în seara aceleiași zile, televiziunea locală a transmis o știre lapidară, potrivit căreia o înaltă personalitate din serviciile secrete din Est a schimbat fronturile.
Inițial, autoritățile vest-germane, îndeosebi Ministerul de Interne, au refuzat sistematic să ofere date despre situația adjunctului șefului DIE, susținând că întreprind măsuri pentru găsirea lui.
– Puteți să ne relatați despre luări de poziție din partea unor personalități vest-germane referitoare la trădarea lui I.M. Pacepa?
– Dintre toate luările de poziție, unele din ele extrem de politizate, un personaj important și demn de încredere, prin funcția ce o deținea, Günther Nollau, în acea vreme șeful Bundesamtes für Verfassungsschutz (Bfv), principalul serviciu de contrainformații vest-german, a făcut o declarație radiotelevizată pe care încerc să o redau din memorie: „…Cazul Pacepa este emblematic pentru țările socialiste… Este cunoscut faptul că acesta se afla în grațiile familiei prezidențiale din România. De la o vreme, I.M. Pacepa a devenit indezirabil pentru motive mai mult sau mai puțin cunoscute. El se aștepta să fie demis. Noi cunoaștem (n.a. Bfv) că un demnitar socialist care se bucură de avantaje deosebite, când este schimbat din funcție, eventual degradat, nu mai are nicio șansă să se mai ridice. Pacepa cunoștea acest lucru și, ca urmare, a hotărât să schimbe fronturile…“
– Cum a început urcușul lui Pacepa și cum de a ajuns în apropierea familiei prezidențiale?
– Ion Mihai Pacepa a avut o carieră fulminantă în DIE începând din anii ‘50, care a culminat cu funcția de adjunct al șefului DIE. A colaborat cu consilierii sovietici în perioada respectivă, cum de fapt au făcut și alți colegi de-ai săi, conform ordinelor și legilor de atunci. S-a evidențiat prin viclenie și ușurință în a face relații și, mai ales, determinare pentru a ajunge pe căi lăturalnice, prin relații, în grațiile șefilor.
După retragerea consilierilor sovietici și întreruperea totală a colaborării cu KGB, Nicolae Ceaușescu a ordonat unele schimbări și în cadrul serviciilor de informații și contrainformații românești. Schimbările respective s-au făcut ca urmare a neîncrederii în structurile de informații românești, considerând că prin aplicarea principiului rotației cadrelor, în vogă în acea vreme, poate să exercite un control mai eficient asupra acestora.
„Înlăturarea elementelor alogene din serviciu“
Schimbarea a început, mai întâi, cu înlăturarea elementelor alogene din serviciu și apoi cu schimbarea din funcții a unor șefi. Cea mai spectaculoasă schimbare, intervenită abia în primăvara anului 1978, a fost aceea a generalului Nicolae Doicaru din funcția de șef al DIE și înlocuirea sa cu Alexandru Dănescu, specializat în probleme de înzestrare-logistică și fără tangențe cu munca operativă.
Generalul Pacepa reușise, prin acțiuni bine țintite, ca acordarea de cadouri costisitoare, îndeosebi bijuterii, publicarea în străinătate a unor cărți laudative la adresa cuplului prezidențial etc., să capete încrederea soției lui Nicolae Ceaușescu, fapt ce i-a adus numirea ca adjunct al DIE. După înlocuirea lui Nicolae Doicaru, I.M. Pacepa a intrat într-un con de umbră, Elena Ceaușescu făcându-l responsabil de unele imperfecțiuni și neîmpliniri, mai ales în organizarea și realizarea unor acțiuni de imagine a cuplului prezidențial cu ocazia unor vizite efectuate în străinătate.
De circa 2-3 ani, I.M. Pacepa era angrenat într-un proiect, coordonat direct de Nicolae Ceaușescu, care viza producerea în România a unor avioane în colaborare cu concernul multinațional Focker. În virtutea acestui mandat, generalul Pacepa făcea dese deplasări în străinătate, îndeosebi în R.F. Germania, astfel că a intrat în legătură cu multe persoane dubioase, unele dintre acestea cunoscute sau suspicionate că făceau parte din servicii de informații străine.
După părerea mea, angrenarea lui I.M. Pacepa în acest proiect, având în vedere funcția pe care o avea, a însemnat o mare eroare din partea puterii de atunci.
Adjunctul șefului DIE era, însă, destul de abil și perspicace să constate că situația lui devenea din ce în ce mai complicată și că urma să fie demis din funcție. A profitat de ultima vizită în Austria și R.F. Germania, hotărând să trădeze. Personal cred că a acționat în pripă, hotărându-se să facă acest lucru cu ocazia ultimei sale misiuni în Austria și R.F. Germania.
În timpul acestei vizite, sub pretextul cunoașterii activității specifice a unor subordonați, i-a chestionat și și-a făcut notițe cu nume de persoane, acțiuni în desfășurare etc. În calitatea ce o avea, de adjunct al șefului DIE, aceste date putea să le cunoască din țară sau, în situația că fusese recrutat cu mai mulți ani în urmă, să le fi furnizat deja. Acest argument, cât și cele menționate mai sus, mă fac să cred că Pacepa a trădat în 1978, fiind speriat de perspectiva demiterii și chiar de tragerea lui la răspundere penală.
„Îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul rușilor și nicidecum al occidentalilor“
Ion Mihai Pacepa a hotărât să trădeze fără să se facă asupra lui presiuni fizice sau psihice, ci pur și simplu sub imperiul schimbării din funcție și al pierderii privilegiilor ce decurgeau din aceasta.
În aprilie 1978 am purtat, la București, o discuție cu șeful structurii de contrainformații externe din DIE, pe care l-am informat și cu unele aspecte din cadrul rezidenței românești din R.F. Germania, care, în opinia mea, creau o vulnerabilizare acută a activității specifice și impuneau măsuri urgente de remediere. De fapt, în viziunea mea, situația contrainformativă din Germania era ca o bombă cu ceas, despre care nu știam când și sub ce formă va exploda.
Printre altele, i-am raportat și despre prezența generalului Pacepa în Germania federală (prezentându-i chiar un grafic al deplasărilor acestuia din ultimii doi ani), primind un răspuns de genul: „eu nu ți-am dat niciodată ordin să-l urmărești pe șeful nostru“, menit evident să mă intimideze.
După ce i-am explicat că informațiile despre adjunctul șefului DIE le-am obținut colateral și nu în mod premeditat, șeful structurii de contrainformații externe a afirmat, cam cu jumătate de gură: „eu îl bănuiesc pe Pacepa ca fiind omul rușilor și nicidecum al serviciilor de informații occidentale“.
