„Curva” Pacepa – afacerea trădării (III)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu.
Și cadre în rezervă ale SRI ne-au contactat pentru a ne pune la dispoziție informații care completează profilul „curvei“ Pacepa, o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence. Materialul de astăzi provine de la generalii de brigadă în rezervă Marian Ureche și Aurel Rogojan – fost șef de cabinet al generalului Iulian Vlad, cel care a coordonat ancheta trădării lui Pacepa, în urmă cu 30 de ani. Intertitlurile și selecția materialului ne aparțin.
    
Cazul Pacepa în viziunea fostelor cadre SRI

Generalul Mihai Ion Pacepa menționează în memoriile sale că ar fi intrat în serviciul de informații în anul 1946 și că prima sa misiune ar fi fost să se infiltreze în bandele care acționau la vremea respectivă în munți.
În 1956 se afla la post în R.F.G., ca ofițer acoperit în cadrul reprezentanței comerciale. Există unele date din care rezultă că în această primă parte a carierei sale ar fi fost sprijinit de KGB. Mai multe surse semnalează că în această perioadă ar fi fost racolat și de vest-germani. Simon Bela Titus, ofițer de informații în cadrul Marelui Stat Major, își informează superiorii. Informația lui Simon este confirmată de contraspionaj: “Pacepa fusese recrutat de sovietici și infiltrat în serviciul de contraspionaj german, devenind agent dublu, sovieto-german. Ulterior, americanii l-au preluat de la germani…“.
În 1958, Simion Turcu, ofițer D.I.A., semnalează că Pacepa ar fi fost racolat de B.N.D., având contacte cu Reinhard Gehlen care l-ar fi predat în legătura C.I.A.
În 1964, un alt ofițer, Vasile Moroșan, semnalează faptul că Pacepa ar fi fost recrutat de C.I.A. Generalul Doicaru – șeful lui Pacepa la vremea respectivă – își înștiințează subalternul în legătură cu informația primită. Alte două surse au semnalat aceeași situație, că Pacepa colaborează cu C.I.A. și cu aceste date Doicaru și-a informat subalternul.
Cu toate acestea, ascensiunea lui Pacepa continuă, el ajungând prim-adjunct al șefului D.I.E. Cum a reușit Pacepa această performanță? …“Rădăcinile ascensiunii lui Ion Mihai Pacepa în securitate au fost implantate de KGB, al cărui agent era“… în această perspectivă, o „coincidență“, pe care o subliniem, are darul de a confirma această apartenență.

Decapitarea contraspionajului

Informat de Doicaru în legătură cu sesizările referitoare la el, Pacepa a acționat ulterior, în direcția slăbirii unității de contraspionaj de care se simțea amenințat. Ca urmare, sprijinit de Doicaru, în 1973, contraspionajul va fi decapitat.
În 1978, Pacepa, aflat în R.F.G., solicită și primește azil politic în S.U.A. Succesul obținut de ruși este dublu: discreditarea lui Ceaușescu și zdruncinarea solidității și renumelui securității românești; plasarea unui om cu un statut și o credibilitate deosebită (aflat în legătura serviciilor secrete occidentale din anii 1956-1960) prin care să se obțină sau să se confirme anumite informații și care ar putea servi unor obiective de dezinformare.

„Omul sovieticilor în anii ‘50“

Autorii, la rândul lor, au efectuat propriile investigații asupra relațiilor lui Pacepa cu serviciile secrete al Moscovei. Astfel, generalul (rezervă) A.B., în anii ‘50 șef al unui raion de securitate din zona petrolieră a Munteniei, ne-a relatat următorul episod:
„Locotenentul-major Pacepa, după studii inginer chimist, a fost la începutul activității sale din securitate șeful unui compartiment al Direcției de Contrasabotaj, ce avea în atribuții și protecția rezervelor secrete de petrol. Erau vremurile când puterea sovietică de ocupație jefuia, pur și simplu, România, secătuind-o de toate resursele. Lui Gheorghiu Dej i-a dat cineva ideea ca rezultatele a o seamă de prospecțiuni geologice să fie ținute secrete și, mai cu seamă, să fie închise și mascate o serie de exploatări de țiței. Această operație de protejare a resurselor de țiței a fost, însă, deconspirată, iar șeful consilierilor sovietici de la Ministerul Afacerilor Interne l-a amenințat pe ministrul Alexandru Drăghici cu moartea. Ca dovezi ale infidelității față de Moscova lui Drăghici i-au fost arătate situații și hărți ce priveau zonele petroliere excluse cooperării în cadrul „Sovrompetrol“ care, în mod expres, se stabilise să fie păstrate în siguranță de către securitate pentru a nu fi cunoscute de sovietici. Drăghici a ordonat imediat o anchetă în care m-a implicat direct, cunoscând foarte bine situația din teren a acestor zăcăminte, la fel după cum știam că hărțile ale căror copii au ajuns la consilierii sovietici le avea în păstrare Pacepa. I-am raportat ministrului Drăghici că numai el putea fi furnizorul hărților, adică omul sovieticilor. Nu peste mult timp, Drăghici mi-a confirmat, dar mi-a cerut să nu mai afle nimeni altcineva fiindcă ne riscăm viețile.“

Cârtiță KGB plasată americanilor?

Culoarea KGB-istă a lui Pacepa nu trebuie să surprindă. KGB-ul a făcut o profesie din crearea, pregătirea și plasarea oamenilor săi în Occident. Zeci de asemenea cazuri au contribuit la consolidarea avantajelor, de moment, obținute în detrimentul adversarilor, precum și la definitivarea unor acțiuni de propagandă, contrapropagandă și dezinformare. De notat faptul că spațiul românesc a fost exploatat, inclusiv pe acest plan, oameni de încredere sau agenți KGB cu acte în regulă, căutați sau curtați de diverse state apusene, fiind serviți occidentului cu galoane de „disidenți“ români.
Imediat după moartea lui Hrușciov (octombrie 1964), Gheorghiu Dej profită, iar în negocierile cu succesorul acestuia, Brejnev, își impune punctul de vedere: retragerea consilierilor sovietici din România, eveniment ce se produce în decembrie 1964.
Această răcire a relațiilor nu a însemnat încetarea colaborării cu KGB-ul sau anularea activităților sale în spațiul românesc. U.R.S.S.-ul, ca urmare a obligațiilor ce-i reveneau României în cadrul Pactului de la Varșovia, a continuat să beneficieze de activitățile de spionaj desfășurate de români în folosul său. Colaborarea dintre KGB și Direcția Generală de Informații Externe (D.G.I.E.), cât și dintre G.R.U. și D.I.A. (Direcția de Informații a Armatei) a continuat să se deruleze fără niciun fel de impedimente.

Ceaușescu, țintă operativă a KGB și GRU

Condamnarea actului de invadare în 1968 a Cehoslovaciei de către trupele sovietice și a statelor membre ale Tratatului de la Varșovia și distanțarea lui Ceaușescu de politica hegemonistă a U.R.S.S. aveau să atragă însă furia Moscovei!
Liderul de la Kremlin dispune ca România și, în primul rând, Ceaușescu să se afle în atenția specială a spionajului sovietic. Ca urmare, KGB-ul și G.R.U.-ul au elaborat planuri corespunzătoare care să determine înlăturarea lui Ceaușescu. Un plan special, cu nume de cod „DNESTR“, a fost aprobat în august 1969, … „după ce lui Nixon i se lansase invitația oficială de a vizita Bucureștiul. Planul prevedea stabilirea comunicațiilor cu persoane din conducerea partidului, armatei și D.S.S-ului (Departamentul Securității Statului) care își făcuseră studiile în U.R.S.S., dintre care unii erau însurați cu rusoaice și care, la semnalul Moscovei, aveau misiunea de a-l aresta pe Ceaușescu și de a înființa un Front al Salvării Naționale pentru preluarea puterii“.
Aflând de această întorsătură sau intuind că pericolul principal la adresa lui ar putea veni din direcția armatei sau chiar a Securității, Ceaușescu dispune o serie de măsuri asiguratorii. Astfel, începând din ultima parte anului 1969, la salariul celor din aparatul de securitate este adăugat un spor de 15%. Pe de altă parte, el dă ordin ca ofițerii căsătoriți cu cetățence sovietice să divorțeze ori să demisioneze din armată. În aceste condiții, multe persoane din conducerea armatei – inclusiv ministrul Apărării, generalul Ion Ioniță, căsătorit cu o rusoaică, sunt suspectate și devin obiect al activităților speciale de supraveghere și prevenire.
În baza ordinelor primite, serviciile secrete sovietice și, în primul rând, G.R.U. își intensifică activitatea în România, aspect confirmat de faptul că serviciile secrete românești documentează mai multe cazuri de culegere și transmitere de informații sovieticilor.
(va urma)