Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu.
Pe parcursul acestei luni, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe și al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației.
Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținånd unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul și cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securității, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securității 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecția „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe.
George Roncea
Controversa „cârtiță“ sau „defector“ de circumstanță
În timpul pregătirilor pentru vizita lui Nicolae Ceaușescu din Statele Unite ale Americii, în aprilie 1978, la întâlnirea care avusese loc între Ion Mihai Pacepa și J. Knight, șeful Serviciului Secret american, acesta din urmă i-a mulțumit pentru băuturile primite cadou. Ion Mihai Pacepa i-a răspuns că i-ar face plăcere să-i ofere posibilitatea să le bea și pe teritoriul românesc, exprimându-și speranța că îl va reîntâlni în România în 1979-1980, cu prilejul unei eventuale vizite de răspuns a președintelui SUA.
Referindu-se la acest episod, șeful rezidenței românești din SUA, lt. col. Gh. Ioniță, descria astfel evoluția comportării lui I.M. Pacepa în timpul vizitelor în SUA: „în timpul vizitei la nivel înalt din noiembrie-decembrie 1973 a dat dovadă de spirit activ, energie, inițiativă, optimism; vorbea cu elan de vizită și de activitatea din țară; cu prilejul vizitei din 1976 s-a arătat mai puțin activ și energic, vorbea mai puțin despre activitatea noastră practică și social-economică din țară; în vara anului 1977 părea și mai obosit decât în 1976, mai puțin entuziast. Într-o discuție a afirmat că este realmente obosit, că nu știe dacă va mai trăi mult dacă va munci tot așa de mult, că ritmul de muncă din țară este foarte accelerat, ceea ce îi obosește pe oameni; în martie-aprilie 1978 arăta obosit de-a binelea, în timpul vizitei fiind lipsit de inițiativă și energie, de fermitate și orientare atunci când discuta cu americanii problemele vizitei la nivel înalt.
Astfel, în seara demonstrației ungurilor iredentiști din New York, Pacepa, în loc să vină cu propuneri prin care să ceară răspândirea demonstranților, el își freca fața cu mâinile, asuda și punea doar întrebări, care nu concordau cu experiența și funcția sa“.
Gh. Ioniță considera că, la finele vizitei, Ion Mihai Pacepa plecase din SUA cu sentimentul de teamă că ar putea fi sancționat pentru că nu a putut evita organizarea demonstrației.
Colonelul Titu Simon, ofițer de informații al DIA, autor al volumului „Din culisele serviciilor secrete românești: Pacepa, quo vadis“, susține că Ion Mihai Pacepa era agent dublu încă din anii '60. Ambii lucraseră împreună la Frankfurt/Main, de unde Titu Simon susține că trimisese în țară rapoarte și semnale de alarmă asupra activităților dubioase derulate de colegul său. Încă din acel moment, în încercarea de a-și întări relațiile cu oameni influenți din nomenclatura PCR, Ion Mihai Pacepa oferea „mici cadouri“ și reușea să-și asigure protectori la vârf.
Asupra momentului trădării generalului s-au făcut mult timp speculații, multe cadre din conducerea Departamentului de Informații Externe fiind convinse că această trădare avusese loc nu cu mult timp înainte de fuga în Occident.
Anchetat pentru delapidare
În schimb, cel care fusese desemnat la conducerea DIE, în martie 1978, ca succesor al lui Nicolae Doicaru, respectiv Alexandru Dănescu, în ședința colegiului MI din 25 decembrie 1978, era convins că trădarea era mult mai veche și avea în vedere următoarele elemente: Ion Mihai Pacepa fusese implicat personal într-un act de trădare în anii 1958-1959 în cazul Horobeț-Ciuciulin, menționat cu detalii în documente întocmite în acel moment, dar și ulterior.
Tot atunci, Ion Mihai Pacepa a fost învinuit și anchetat pentru acte de delapidare, respectiv a 30.000 DM, pentru ascunderea cărora au fost distruse unele documente. În acest caz, cercetarea faptelor se încheiase și se aprobase scăderea valutei în contul statului. Dar era important de reținut că la întoarcerea din misiunea de la Frankfurt/Main, în 1959, Ion Mihai Pacepa a venit cu un autoturism Mercedes nou (nici în nomenclatură nu erau prea mulți care să-și permită acest lux).
În aceeași ședință a conducerii MI, șeful Departamentului Securității Statului, Tudor Postelnicu, răspundea speculațiilor privind momentul defectării: „Numai spre informarea dv. aș vrea să vă spun că trădătorul s-a aflat în slujba organelor de spionaj de aproape 20 de ani“. Același demnitar amintea de gravele probleme de dosar pe care le avea Ion Mihai Pacepa încă de la încadrarea sa în Securitate, susținând că în ultimii 10-11 ani din documentele de cadre ale acestuia, treptat, au dispărut cele care menționau probleme deosebite.
Șeful cadrelor Securității staliniste „l-a acoperit“ pe Pacepa
Încadrarea în Securitate și ascensiunea lui Ion Mihai Pacepa, care avea câteva probleme la dosarul său de cadre, au fost posibile, potrivit generalului Ionel Gal, în urma falsificării datelor biografice și a prezentării lor deformate de către Ion Mihai Pacepa în autobiografiile și chestionarele pe care acesta le-a completat de-a lungul timpului. Adjunctul șefului spionajului românesc avea un trecut care nu era deloc de natură să-l ajute în a urca pe scara socială: fusese înscris în organizația de tineret a PNL, participase la unele manifestații anticomuniste, semnase o adeziune la YMCA (Young Men's Christian Association) și frecventase Biblioteca Americană din București. Potrivit canoanelor politice ale vremii, toate acestea îi refuzau din start orice posibilitate de admitere atât în Securitate, cât și în PCR.
Dosarul său de cadre nu a fost însă verificat datorită relației pe care tatăl lui Ion Mihai Pacepa a avut-o cu Alex. Demeter, șeful cadrelor Securității în anii '50. Ulterior, superficialitatea sau alte considerente au făcut ca declarațiile inițiale despre biografia acestuia să rămână bătute în cuie. Referatul de cadre făcut la încadrarea în Securitate, în 1951, îl prezenta ca pe un tânăr cu origine modestă, muncitor, cu rezultate bune la învățătură, membru al UTC, un om în care se poate avea încredere politică având frumoase perspective de afirmare.
La intrarea în partid, aceste considerații au fost preluate integral fără a mai fi verificate. Totuși, în momentul în care Ion Mihai Pacepa a fost propus ca prim-adjunct al șefului DGIE, funcție care intra în nomenclatura CC al PCR, Secția de cadre de la CC a făcut verificări mai serioase și a descoperit versiunea reală a biografiei generalului, drept urmare finalizând referatul de cadre cu concluzia că „NU prezintă încredere politică de a fi promovat în funcție de răspundere“. În pofida acestei concluzii, Ion Mihai Pacepa a fost promovat în funcție și înaintat la gradul de general, referatul fiind modificat ulterior prin dispariția miraculoasă a cuvântului „NU“, fără a fi cunoscută identitatea celui care a operat această schimbare.
(va urma)
