Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu. Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe și al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul și cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securității, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securității 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecția „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe.
George Roncea
„Impactul trădării a fost exagerat“
O suită întreagă de lucrări memorialistice pe tema Pacepa, cât și lucrarea pe acest subiect a lui Mihai Pelin exagerează, în opinia noastră, impactul pe care l-a avut trădarea generalului Ion Mihai Pacepa, nu numai asupra regimului politic, cât mai ales asupra spionajului românesc.
Fără îndoială, pagubele au fost numeroase, mai ales prin divulgarea unor nume de ofițeri și a unei importante părți a rețelei informative a acestora. Dar toate acestea nu au însemnat decesul spionajului românesc, care a fost comparat în urma acestei defectări cu o navă avariată aflată în derivă, căreia, după încheierea cercetărilor, i-a fost stabilit un alt nucleu de conducere cu sarcini care erau în multe locuri similare celor din timpul duetului Nicolae Doicaru-Ion Mihai Pacepa.
Aparatul rebotezatului Centru de Informații Externe – CIE – a fost redimensionat, au fost revizuite planurile de acțiune și de căutare a informațiilor în așa fel încât s-a putut verifica cât a deconspirat Ion Mihai Pacepa. Cel care a pus din nou pe linia de plutire spionajul românesc, Nicolae Pleșiță, insistă în pledoariile sale publice că toate costurile acestui proces au fost „mult mai mici“ decât au apreciat cei din Comisia de anchetă sau decât susțin Mihai Pelin și alți autori care au scris despre evenimentul din vara anului 1978.
Daunele provocate spionajului românesc de Comisia de anchetă condusă de Tudor Postelnicu și de plasarea în structurile de comandă ale spionajului a unor activiști de partid au provocat, așa cum am mai precizat, mult mai multe pagube decât fuga lui Ion Mihai Pacepa sau decât cutremurul de pământ din anul precedent. Decizia lui Nicolae Ceaușescu de a instala activiști de partid fideli în principalele funcții din structurile de informații și contrainformații urmărea să prevină producerea unui nou act de acest gen. Ea a condus însă, în bună măsură, la deprofesionalizarea aparatului.
După cum reiese din parcursul instituțional al CIE în anii '80, impactul defectării adjunctului șefului DIE a fost treptat amortizat, misiunile și obiectivele acestui organism rămânând, însă, aceleași până în 1989, cu schimbările de cadre care s-au dovedit necesare. Ca și DIE, cadrele CIE au fost angrenate în rezolvarea unor probleme de competența altor ministere (încheieri de contracte economice, participarea la tranzacții comerciale, procurarea de aparatură tehnică, alte bunuri sau valori). Instituția a ajuns astfel, ca și în anii '70, în situația de a face o adevărată concurență ministerelor de resort.
Armata a câștigat poziții în fața Securității în urma defectării lui Pacepa
În schimb, pentru regimul politic, îndeosebi pentru Nicolae Ceaușescu, acest eveniment nu a făcut decât să-i mărească neîncrederea în MI, în general, și în Securitate, în particular. De altfel, o suită de alte evenimente, precum trecerea frauduloasă a frontierei, au determinat trecerea unor sarcini de la MI la Ministerul Apărării Naționale, dictatorul de la București manifestând o tot mai mare preferință pentru serviciile Armatei. Tensiunea și suspiciunea între „conducerea superioară“ și cea mai mare parte a conducerii MI au crescut în intensitate după momentul iulie 1978, Nicolae Ceaușescu punând în fruntea acestui minister, așa după cum s-a menționat, activiști cu state vechi, care se dovediseră loiali de-a lungul timpului, dar care nu aveau deloc experiența muncii de informații.
Documentele existente în arhiva CNSAS sunt rezultate în urma anchetei făcute de comisia din cadrul MI înființată pentru elucidarea contextului și urmărilor fugii generalului Ion Mihai Pacepa. Ele conțin detalii despre fizionomia morală, respectiv părțile negative ale activității unor ofițeri și generali din conducerea DIE, concretizate în acțiuni de înșelăciune, corupție, uz de fals, evaziune fiscală etc.
Minciună, corupție și oportunism la vârful spionajului românesc
Aceste aspecte sunt scoase în evidență, cu ostentație, pentru a explica parțial climatul de minciună, corupție și oportunism existent la vârful spionajului românesc din acea perioadă.
Literatura extrem de vastă care tratează istoria serviciilor secrete ne arată că unele dintre racilele amintite se regăsesc în fiecare serviciu de informații, în proporții diverse. De aceea credem că nu trebuie să acceptăm în totalitate „adevărul“ acestor documente, multe dintre rapoartele și declarațiile semnate de ofițerii anchetați fiind date sub imperiul fricii, al suspiciunii și neîncrederii. Atmosfera în care au fost redactate cele mai multe dintre aceste documente a fost una de teroare.
Comisia de anchetă formată din ofițeri cu experiență avea menirea de a identifica, între altele, eventuale rețele de spionaj sau agenți de legătură pe care generalul Ion Mihai Pacepa i-ar fi avut. Se credea, în acel moment, că era vorba de o conspirație generală, la care luaseră parte numeroși ofițeri superiori din fruntea spionajului românesc. De aceea, declarațiile și rapoartele au fost făcute sub semnul neîncrederii, au fost obținute prin amenințări și prin diverse presiuni.
Trebuie luat în considerare că, dintre toate rapoartele semnate de ofițerii anchetați, au fost reținute de comisie doar acelea care cuprindeau aspecte negative ale activității DIE, concretizate în abateri și ilegalități. Declarațiile care nu au făcut referire la acest gen de aspecte au fost considerate ca fiind subiective și au fost distruse. O parte dintre cei anchetați, neavând cunoștință despre aspecte negative din activitatea conducerii DIE, au căutat să satisfacă cererile comisiei de anchetă relatând fapte și evenimente „auzite sau culese din bârfa colegilor“, unele fiind chiar imaginare. Toate acestea erau menite să explice climatul abuziv și corupt care a făcut posibilă defectarea generalului Ion Mihai Pacepa.
Cauza fiind stabilită și relevându-se trădătorul nu a lăsat în urmă o agentură, dosarul a fost clasat, fără ca o bună parte din informațiile cuprinse aici sau nuclee informative să mai fie verificate.
La peste trei decenii de la eveniment, documentele existente la CNSAS oferă perspective noi asupra unei întregi categorii de probleme legate de politica externă a României și calitatea clasei politice de la București și coboară până la relațiile de familie existente între colegii generalului Ion Mihai Pacepa. Unele documente sunt o delectare, iar altele o provocare pentru spiritul critic al oricărui cercetător care se apleacă asupra acestui subiect. Dar dincolo de toate, ele prezintă o scenă (care trebuie cunoscută și asumată) din marea dramă a României, sub auspiciile regimului comunist.
(va urma)
