Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu.
Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținând unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
După analiza din episoadele trecute a istoricului și cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, urmează alte selecții din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe.
George Roncea
Nazistul Rudolf Hess și tovarășul Pacepa – doi trădători de rang înalt
Fără îndoială, „Dosarul Pacepa“ a devenit pentru mulți o obsesie. Generalul dezertor a dat multora de lucru, chiar mare bătaie de cap. În cele ce urmează, ne propunem să abordăm cazul Pacepa de pe o altă poziție, făcând o paralelă între el și fruntașul nazist Rudolf Hess.
Mihai Pacepa, ca și Rudolf Hess, a lucrat mult la înființarea și organizarea serviciilor secrete. Amândoi au avut, fiecare la vremea sa, chiar rolul de inițiator și organizator al unor secții sau departamente speciale. Publicistul american Kurt Riess, în lucrarea sa „Spionajul total“, ne prezintă cu lux de amănunte rolul și contribuția pe care Rudolf Hess le-a avut la punerea pe picioare a serviciilor speciale interne și externe ale Germaniei hitleriste.
Pacepa, cum singur a mărturisit, s-a aflat foarte mulți ani în imediata apropiere a liderilor comuniști și a KGB-iștilor veniți la București, lucrând cot la cot cu aceștia pentru consolidarea și influențarea unor noi servicii speciale destinate supravegherii și lichidării opoziției de pe scena politică românească.
La vremea sa, Hess a dat dovadă de mult exces de zel, arătându-i lui Hitler că, într-un timp relativ scurt, spionajul german a reușit să penetreze până și cele mai sensibile obiective din SUA. Tot așa a procedat și Pacepa cât s-a aflat pe lângă liderii comuniști, entuziasmul și devotamentul său fiind răsplătit cu grade și funcții înalte.
La un moment dat, Hess a trădat și a fugit în Marea Britanie. Așa a făcut și Pacepa, stabilindu-se în SUA. Hess a declarat că l-a trădat pe Hitler, iar Pacepa pe Ceaușescu. Mergând mai departe cu paralela noastră, găsim încă o asemănare între aceste două cazuri de trădare: Hess a încercat să-i convingă pe britanici că l-a trădat pe Hitler pentru că, cităm din lucrarea lui Kurt Riess, „nu mai suporta politica prorusească a lui Hitler“.
Pacepa, la rândul său, s-a străduit să-i convingă pe americani, și nu numai pe aceștia, că i se acrise de comunismul lui Ceaușescu (și nu de comunism, în general!).
Amândoi au mințit cu nerușinarea specifică trădătorului care-și vinde vechiul stăpân, sperând la o recompensă mai grasă din partea celui nou. Numai că, spre deosebire de americani, englezii nu s-au lăsat păcăliți. Winston Churchill, politician versat și abil, știind câte crime comisese Hess alături de Hitler, a ordonat arestarea și aruncarea lui după gratii.
Americanii însă, respectiv autoritățile însărcinate cu rezolvarea unor astfel de cazuri, ignorând crimele comise de Mihai Pacepa, mai întâi alături de trimișii lui Stalin, precum Gheorghe Pintilie, Alexandru Nicolski sau Vladimir Mazuru, iar apoi din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, l-au luat pe trădător în brațe.
Se debitează de către naivii și/sau nepricepuți că trădarea generalului și informațiile acestuia ar fi grăbit prăbușirea comunismului în România și chiar în Rusia. Serviciile speciale americane și occidentale în general știau însă foarte bine ce se întâmplă în România și în tot așa-numitul lagăr socialist. Lucrând cu tact și perseverență pe multiple planuri, folosind toate metodele și mijloacele, inclusiv și mai ales serviciile secrete, pe care fostul președinte american Richard Nixon le-a numit „Artele negre“, americanii, într-adevăr, au obținut victoria fără a recurge la război, operațiune descrisă de fostul președinte în lucrarea sa „1989 – Victory without War“.
Procesul comunismului versus procesul nazismului
Revenind la paralela Hess-Pacepa, observăm că în mod paradoxal și în ciuda tuturor evidențelor cazurile sunt tratate diferențiat. La încheierea războiului, englezii l-au scos pe Rudolf Hess din închisoare și l-au trimis pachet la Nürnberg, fiind inclus în lotul criminalilor de război naziști. Pentru crimele comise până la trădare, Hess a fost condamnat la închisoare pe viață. Cazul a fost mult mediatizat, dar niciodată nu s-a pus problema reabilitării lui. S-a încheiat și „Războiul Rece“, victoria fiind tot de partea țărilor democrate.
La noi, în România, se vorbește de un proces al comunismului. Când acesta va avea loc, în fața organelor de judecată urmând a fi aduși principalii vinovați, fără îndoială că Pacepa va trebui să fie printre aceștia.
Dacă Ceaușescu, comandantul suprem pe care Pacepa l-a slujit cu credință zeci de ani, a fost condamnat și împușcat pentru crimele comise, atunci ne întrebăm cum poate fi generalul dezertor absolvit de orice răspundere? De ce să nu aibă Ion Mihai Pacepa, fostul slujitor al regimului comunist al lui Dej și Ceaușescu, soarta pe care a avut-o Rudolf Hess, care a fost pus alături de toți ceilalți fruntași naziști care l-au slujit pe Hitler?
(va urma)
