Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foștilor colegi ai adjunctului șefului Departamentului de Informații Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceaușescu.
Pe parcursul lunii iulie, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicația noastră trece în revistă elemente și date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menționez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparține, deși subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparținånd unuia dintre cei mai influenți și mai importanți jurnaliști americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiță a cadrului politic internațional în care a avut loc „defecțiunea“ lui Pacepa, pentru a înțelege cât stă în picioare din „argumentația“ hagiografilor acestuia, ce susțin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deși este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în aceea perioadă, decât Ceaușescu însuși.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internațional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949 – 1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendența“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului și cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Țăranu, urmează alte selecții din „Dosarul Pacepa“, realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul de Informații Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, și analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător științific principal la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului. Acesta trasează o linie de demarcație între cazul Pacepa și alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând a analiză comparativă și aducând argumente ce scot în evidență distincția netă între aceste două cazuri. Mulți dintre apologeții lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi și pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situații nu este în nici un caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea
Reprimarea revoltelor muncitorești – momentul cheie pentru Kuklinski
Potrivit afirmațiilor lui Kuklinski, evenimentul care l-a convins pe deplin să ia decizia de a colabora cu americanii a fost reprimarea sângeroasă a revoltelor muncitorești din Gdansk, Gdynia și Szczecin, în decembrie 1970. Bilanțul represiunii a șocat opinia publică poloneză, inclusiv cercurile militare, cu toate că nu sunt cunoscute cazuri de insubordonare printre ofițerii care au participat la operațiunile de reprimare.
După cum va arăta în amintirile sale despre acest episod tragic, Kuklinski a fost cutremurat de faptul că nu s-a găsit atunci nici măcar un soldat polonez care să poată spune: „Nu pot să-mi împușc mama doar pentru motivul că sunt militar“.
Din acel moment, Kuklinski a căutat o oportunitate potrivită pentru contactarea și inițierea unei colaborări cu serviciile de informații ale S.U.A., în care el vedea un sprijin pentru ca Polonia să-și redobândească inde-pendența.
Ocazia contactării americanilor s-a ivit în vara anului 1972. Fiind un navigator pasionat, Kuklinski s-a oferit voluntar pentru o misiune în care ofițeri ai spionajului militar polonez trebuiau să facă o recunoaștere de teren, în Marea Baltică și Marea Nordului, sub acoperirea unei excursii turistice, la bordul iahtului „Legia“. La 2 august 1972, Kuklinski, împreună cu fiul său, a urcat pe ambarcațiunea amintită și a plecat spre Germania. În ziua de 11 august 1972, când se afla în portul german Wilhelmshaven, a părăsit nava sub pretextul unei plimbări prin oraș. Mergând pe străzile orașului, s-a autoverificat, pentru a se convinge că nu este urmărit, și a intrat la un oficiu poștal.
Kuklinski – aka „The Polish Viking“
Aici a redactat o scrisoare, într-o engleză foarte aproximativă, pentru atașatul militar al Ambasadei SUA din Bonn, semnând cu inițialele „P.V.“ (pentru „Polish Viking“). Scrisoarea avea următorul conținut: „Sunt ofițer al unuia din statele Pactului de la Varșovia. Aș dori să mă întâlnesc cu reprezentanți ai armatei SUA. Încerc să sun la Ambasada Dvs. de la Haga, când voi ajunge acolo, peste 5 sau 10 zile“. Americanii s-au arătat interesați și, înaintea reîntoarcerii iahtului în Polonia, s-a stabilit modul de contactare a lui Kuklinski. Este evident, însă, că nu CIA a avut inițiativa recrutării colonelului polonez, ci acesta și-a oferit serviciile pentru a colabora cu spionajul american. De altfel, acest aspect va fi invocat sistematic de Kuklinski în declarațiile sale viitoare: „Nu americanii m-au recrutat pe mine, ci eu i-am recrutat pe ei în interesul Poloniei“.
Pe 18 august 1972, între orele 21.00-24.00, la Haga-Olanda, a avut loc prima întâlnire secretă a ofițerului polonez cu reprezentanți ai CIA, trimiși special de la Washington: col. Henry P. Morton și col. Walter Lang, specialiști cu o bogată experiență în lupta cu spionajul sovietic. La vremea respectivă, Kuklinski vorbea precar engleza, discuțiile purtându-se în limba rusă, pe care ofițerul polonez o cunoștea foarte bine. Cu această ocazie, R. Kuklinski s-a prezentat cu numele real, gradul și funcția deținute în Armata Poloneză și în aparatul central al Pactului de la Varșovia.
Polonezii, victime ale trădării Vestului, ca și românii
A remis apoi o „Declarație de intenții“, pregătită în prealabil ca rezultat al unor îndelungi reflecții, drept motivare a gestului său, în care se arăta:
„Noi, polonezii, aparținem în prezent lagărului sovietic, dar acest fapt nu a fost rezultatul alegerii noastre, ci al celor stabilite între voi și ruși. În cazul unui război de apărare împotriva unei agresiuni din partea voastră, noi rămânem cu rușii și celelalte țări ale Tratatului de la Varșovia.
Scenariul unui viitor conflict militar în Europa este, totuși, puțin probabil, dacă nu exclus. Nu dorim în niciun caz să participăm la un război de agresiune contra NATO, contra Occidentului. În opinia voastră, nu ar exista șansa stabilirii unei colaborări între Armata Poloneză și forțele americane din Europa, pentru a preveni războiul, iar în cazul izbucnirii acestuia – pentru a sprijini activ interesele naționale poloneze? Aceasta ar însemna neparticiparea trupelor poloneze la ofensiva sovietică împotriva NATO și retragerea Poloniei din Pactul de la Varșovia. Aș dori, înainte de toate, ca în nume propriu să asigur pe comandanții militari americani că, la fel ca mine, gândesc aproape 30 milioane de polonezi. Tânjim din tot sufletul ca, împreună cu voi, să ne aflăm în lumea liberă. Situația țării mele nu este ușoară. Ne găsim între «frați», pe care nu i-am ales, dar care ne dictează soarta, adică Uniunea Sovietică, ale cărei armate ne încercuiesc din față și din spate. Situația este dificilă. Cred, totuși, că în momentele de încercare forțele armate poloneze se vor afla umăr la umăr, alături de armata americană“.
Kuklinski – motivat de „puternicul său patriotism și antisovietism“
În afara „Declarației de intenții“, Kuklinski a mai prezentat un studiu cu caracter de analiză politico-strategică: „Despre ieșirea (decontectarea) Armatei Poloneze din război“. Era primul studiu de specialitate pe care ofițerul polonez îl întocmea pentru politicienii și generalii americani.
Pe baza convorbirilor purtate cu R. Kuklinski, col. Morton și col. Lang au redactat câteva rapoarte, care au fost transmise cu titlu „strict personal“ directorului Richard Helms din centrala de la Langley. Într-unul din rapoarte, col. Morton făcea o succintă caracterizare a noului candidat la recrutare, subliniind că acesta este tipul „militarului“, iar nu cel al „ofițerului de spionaj“, „un om foarte sincer sau un excelent actor“, „pe scurt vorbind, un polonez“. Documentul releva că motivația demersului făcut de Kuklinski era mai degrabă de natură ideologică, „puternicul său patriotism și antisovietism“. Ofițerul polonez era caracterizat ca fiind „inteligent“, „orgolios“, „hotărât“, „inflexibil“, părând „deosebit de capabil“ în domeniul său de activitate, exprimându-se în formulări concrete și exacte în cadrul discuților.
(va urma)
